Legea Parteneriatului Public Privat (PPP) ar putea să aducă ”o gură de oxigen” în sistemul de sănătate, care de ani de zile este subfinanțat, consideră Alexandru Păcurar, consilier expert în legislație.
”Legea PPP a fost, în final, adoptată. Cred că PPP reprezintă o șansă pentru că astfel vor fi continuate proiectele începute”, a spus Păcurar în cadrul unui eveniment din domeniul sănătății. Potrivit acestuia, există investitori privați care vor să vină în România și să construiască spitale.
”Sperăm ca această lege să ne permită să lucrăm în PPP fără nicio restricție. Avem deja două proiecte care se află într-o fază destul de avansată de finalizare”, a adăugat el. Pe scurt, acesta a explicat ce înseamnă un PPP din sănătate: finanţarea unui proiect se va face de către un investitor privat, partenerul public venind cu activele, cum ar fi terenurile sau clădirile. Mai departe, partenerul public va administra obiectivul după ce investiția va fi recuperată de investitorul privat.
Suma alocată în România pentru cheltuielile din sănătate este de trei ori mai mică comparativ cu media europeană, țara noastră aflându-se pe ultimele locuri. Mai concret, în România sunt alocați pentru sănătate doar 600 de euro pe cap de locuitor, față de media europeană de 1.800 euro. Subfinanțarea este o problemă reală a sistemului de sănătate. Alexandru Păcurar a participat, din partea Secretariatului General al Guvernului, la evenimentul ”Sistemul de sănătate – o prioritate pentru România?”, organizată de Medien.