Numai o treime dintre micro-întreprinderile româneşti intervievate au crescut în ultimul an, arată un studiu anual realizat de UniCredit Bank. Datele stau însă și mai prost în ceea ce privește estimarea realizată de antreprenori în privința mediului economic, cât de potrivit este pentru business.
Numai o treime dintre micro-întreprinderile româneşti intervievate au crescut în ultimul an, arată cea de-a treia ediţie a Barometrului Minţilor Creative, un studiu anual realizat de UniCredit Bank care analizează perspectivele, provocările, planurile de viitor şi situaţia antreprenorilor creativi din România, conform unui comunicat al băncii.
”Suntem la a treia ediţie a Barometrului Minţilor Creative şi acest lucru ne ajută să înţelegem în dinamică viaţa şi provocările antreprenorilor creativi şi, astfel, să îi putem ajuta mai bine. Observăm, de exemplu, că numărul antreprenorilor care plănuiesc extinderea business-ului a scăzut în ultimii doi ani de la 45% la doar 15%. Cele mai importante obstacole pe care le întâmpină sunt legate de creşterea vânzărilor, de recrutare sau de finanţare şi, pornind de aici, am gândit proiecte prin care să îi susţinem – cursuri de specialitate în cadrul Academiei Minţilor Creative sau conectarea cu piaţa prin Miercurea Minţilor Creative. Vrem ca, prin întreaga Platformă a Minţilor Creative, să îi susţinem pe oamenii care fac business altfel, care generează creştere economică, dar şi impact social şi cultural”, a declarat Cătălina Roman, Director Identitate şi Comunicare în cadrul UniCredit Bank.
Potrivit Barometrului Minţilor Creative, ediţia 2019, doar 13% dintre antreprenori consideră că actualul context economic este prielnic pentru business. Doar 15% dintre respondenţi iau în considerare extinderea business-ului în următorul an. Comparativ, Barometrul Minţilor Creative 2017 arăta că 45% dintre antreprenori plănuiau extinderea business-ului.
Principalele obstacole
Studiul arată că antreprenorii din Bucureşti, Cluj-Napoca şi Iaşi sunt mai încrezători în mediul economic decât cei din Braşov şi Timişoara; în plus, cei din Cluj-Napoca, Iaşi şi Braşov sunt cei mai dornici de a-şi dezvolta afacerile.
Conform analizei, în ultimul an, 33% dintre companii au evoluat, iar 48% au stagnat. Procentajul celor care au evoluat este mai mare în Timişoara (40%) şi Cluj-Napoca (38%), în timp ce în Braşov majoritatea afacerilor au regresat (62%). Principalele obstacole întâmpinate de antreprenori sunt legislaţia financiară, taxele (45%), condiţiile economice generale (40%) şi atragerea de noi angajaţi (26%).
De asemenea, antreprenorii declară că cea mai mare nevoie de sprijin apare din perspectiva creşterii vânzărilor, efectuării de noi angajări şi finanţării rapide şi avantajoase. Cele mai utilizate instrumente financiare sunt cardurile (51%), serviciile de internet/mobile banking (45%) şi liniile de credit pe termen scurt (32%). Cele mai mari obstacole percepute sunt dobânzile mari (28%), procedurile complicate în relaţie cu programele publice de finanţare (18%) şi reticenţa faţă de împrumuturi (15%).
Dintre cei intervievaţi, 24% consideră că au un nivel ridicat de educaţie financiară, iar 61% consideră că au un nivel mediu. Principalele informaţii de educaţie financiară pe care antreprenorii vor să le afle ţin de realizarea investiţiilor, prevenirea fraudelor şi gestionarea bugetelor (20%). Majoritatea antreprenorilor (63%) consideră că are un nivel mediu de educaţie antreprenorială, iar cei mai siguri de sine sunt cei din Timişoara. Subiectele pe care antreprenorii doresc să le cunoască mai bine sunt marketingul şi promovarea (39%), strategiile de creştere (37%) şi finanţarea afacerii (27%).
Implicarea în cauze sociale
Studiul mai arată că mai mult de jumătate dintre antreprenori consideră importantă implicarea în cauze sociale. Totuşi, procentajul celor ce acţionează în această direcţie este mai mic (45%), astfel observându-se o discrepanţă între viziune şi implicare propriu-zisă. Afacerile vizate susţin cauze precum ajutorarea copiilor (24%), ajutorarea persoanelor cu diferite afecţiuni (9%) şi ajutorarea persoanelor defavorizate (9%).
Colectarea datelor pentru acest studiu a avut loc între 1 şi 30 august 2019, implicând o componentă calitativă şi una cantitativă. Peste 300 de antreprenori aflaţi în poziţii de conducere în micro-întreprinderi din industrii precum publicitate, media, financiar-contabil, medical, imobiliare, construcţii, arhitectură, design, foto&video, transporturi etc. au luat parte la studiu. Micro-întreprinderea a fost definită ca o companie ce are sub 10 angajaţi şi o cifră de afaceri mai mică decât echivalentul în lei a 1 milion de euro.
Barometrul Minţilor Creative face parte din Platforma Minţilor Creative – programul educaţional prin care UniCredit Bank susţine afacerile creative din România şi minţile din spatele lor – alături de Academia Minţilor Creative (programul de educaţie financiară şi antreprenorială), Miercurea Minţilor Creative (primul eveniment de shopping şi socializare dedicat afacerilor creative), Ghidul 24/7 şi Pachetul Creativ. Studiul este realizat împreună cu agenţia Cult Market Research.