Turcia trece printr-o foarte atipică criză monetară. Colapsul lirei – depreciată cu aproape 20% în ultimele două săptămâni – nu a fost provocat, ca în trecut, de probleme apărute la nivelul fundamentelor economice ale țării. Turcia, care a suferit multă vreme de un deficit de cont curent, a înregistrat un surplus în august-septembrie mulțumită unei adevărate explozii a exporturilor și revenirii turiștilor străini în număr mare.

În schimb, problemele monetare se datorează aproape exclusiv procesului decizional tot mai haotic al unui singur om, cât și influenței exercitate de el asupra Băncii Centrale a Turciei, chipurile independentă: președintele Recep Tayyip Erdogan.

Erdogan dă vina pe forțe externe pe prăbușirea lirei, dar problemele sunt altele

Erdogan dă vina pe forțe externe pentru prăbușirea lirei. Însă cele mai noi probleme au început în august, când l-a demis pe șeful băncii centrale Naci Agbal. Acest respectat tehnocrat e al treilea guvernator care-și pierde slujba în decurs de numai doi ani. Numirea unui loialist al lui Erdogan, Sahap Kavcioglu, a dus la scurt timp la prăbușirea lirei cu 15%, după care și-a mai revenit întrucâtva. Deprecierea a reintrat pe o traiectorie abruptă luna aceasta, după ce banca a redus dobânda de referință pentru a treia oară în tot atâtea luni, transmite Financial Times într-un editorial.

E adevărat că anul acesta monedele piețelor în curs de dezvoltare au evoluat în general prost în raport cu dolarul. Așteptarea ca Rezerva Federală americană să-și restrângă curând programul de achiziții de active, menit a sprijini economia și sectorul financiar pe perioada pandemiei, a dus la o apreciere a dolarului.

Capitalul liber care căuta rate mai mari ale dobânzilor în țările în curs de dezvoltare revine acum acasă. După cum a declarat săptămâna trecută pentru Financial Times guvernatorul băncii centrale a Pakistanului, țările mai sărace cu un nivel ridicat al datoriilor în valută sunt în pericol dacă tendința se va schimba.

Politicile autoritare și promovarea conspirațiilor a dus la căderea lirei

Pe acest fundal, politicile autoritare și de promovare a teoriilor conspirative ale lui Erdogan sunt chiar mai păguboase decât de obicei. Deși el perorează de multă vreme împotriva unui așa-zis „lobby al dobânzilor”, el a fost și un pragmatic viclean, permițând în cele din urmă Băncii Centrale să crească rata dobânzii în cursul anterioarelor episoade de volatilitate monetară. Însă de data aceasta el pare hotărât să dea curs angajamentului său ideologic de a reduce rata dobânzii, afirmând la începutul săptămânii trecute că Turcia e implicată într-un „război de independență economic”.

Partidele din opoziție sunt optimiste în privința faptului că Erdogan își trăiește ultimii ani la putere și că alegerile din 2023 vor pune capăt crizei scăpate de sub control. Popularitatea lui Erdogan se disipează pe măsură ce inflația erodează nivelul de trai. La prima sa alegere, partidul lui islamist promitea o eră a creșterii economice și a creșterii susținute a veniturilor. Mulți ani s-a și ținut de promisiune, mulțumită în parte și unui program FMI moștenit de guvernul său și, ulterior, unui boom al construcțiilor, care între timp s-a disipat.

De fapt, amintirea acelei epoci a creșterii alimentate de datorii s-a putea afla în spatele sprijinului consecvent acordat de președinte banilor ieftini. E numai unul dintre numeroasele instrumente pe care le are la dispoziție pentru a încerca să se mențină la putere.

Dar această poveste ar putea avea un final chiar și mai nefericit. Inflația a urcat deja la o rată anuală de 20%, ceea ce înseamnă că rata reală a dobânzilor se situează undeva pe la -5%. Dacă președintele își va menține politica de reducere a ratei dobânzilor, atunci lira se va prăbuși și mai mult, iar prețurile vor crește inevitabil. Situație în care unica șansă a turcilor de a-și salva economiile va fi să apeleze la o monedă necontrolată de Erdogan.

Dacă el nu va schimba rapid traiectoria, singura întrebare cu care se va confrunta Turcia, o țară cu un mare potențial, este cât va mai rămâne președintele la putere – și cât rău ar mai putea el să facă înainte de a pleca.