Bitcoin a scăzut vertiginos pe parcursul săptămânii, după ce a început noul an în jurul valorii de 47.000 de dolari. Miercuri, prețul celui mai mare criptoactiv din lume s-a prăbușit în urma veștilor dinspre Fed și a trimis intervalul de tranzacționare sub 43.000 de dolari, cel mai scăzut nivel de la sfârșitul lunii septembrie 2021. În prezent, BTC se tranzacționează sub 42.000 de dolari, fără niciun semn de revenire până în prezent.

În același timp, Ether a cunoscut o prăbușire similară, ajungând la un moment dat sub nivelul de 3.000 de dolari pe platforma eToro sâmbătă, potrivit lui Simon Peters, analistul platformei pentru piața criptoactivelor. Dacă Ether începuse săptămâna la peste 3.800 de dolari, acum se tranzacționează sub 3.200 de dolari.

Criza din Kazahstan oprește mineritul de bitcoin

Hashrate-ul Bitcoin a scăzut după ce întreruperile de curent au afectat industria de minerit cripto din Kazahstan. Criza politică aflată în curs de desfășurare, care a dus la revolte și tensiuni în capitală, a avut astfel un impact involuntar asupra bitcoin.

Odată cu oprirea energiei electrice în țară, operațiunile majore de minerit cripto au fost nevoite să se închidă, ceea ce a dus la o scădere a hashrate-ului criptoactivului, a puterii de calcul globale a rețelei și la o scădere a valorii token-urilor BTC.

Kazahstanul a devenit în mod discret un lider în mineritul Bitcoin la nivel mondial, producția sa fiind a doua după cea din SUA, după recenta reprimare a operațiunilor de minerit de către China.
Cât timp situația rămâne neclară în această țară, tensiunile în curs de desfășurare vor continua să aibă un potențial impact asupra hashrate-ului și a prețului global.

Record de tranzacţii cripto ilegale în 2021

Tranzacţiile cu criptomonede legate de activităţi criminale au atins un nou record în 2021 şi aproape s-au dublat într-un an chiar dacă ponderea lor este în scădere pe o piaţă în plină expansiune. În 2021, echivalentul a 14 miliarde de dolari au trecut prin adrese legate de activităţi ilegale, faţă de 7,8 miliarde în 2020, apreciază joi firma de analiză Chainalysis.

„Dar aceste cifre nu spun toată povestea. Utilizarea criptomonedelor a crescut într-un ritm nemaivăzut până acum”, notează studiul citat, cu tranzacţii evaluate la 15.800 miliarde de dolari în 2021, o creştere uluitoare de 567% faţă de anul precedent.

Firma specializată în studiul tranzacţiilor pe blockchain, tehnologia din spatele bitcoin şi a marii majorităţii a criptomonedelor, estimează aşadar că tranzacţiile ilegale nu mai reprezintă decât 0,15% din utilizarea totală a criptomonedelor.

În detaliu, doar înşelătoriile reprezintă 7,8 miliarde de dolari. Investitorii cumpără o nouă criptomonedă, crescând preţul acesteia, dar creatorii săi vând în masă la cel mai mare preţ, ceea ce face ca preţul să se prăbuşească înainte de a dispărea. Un exemplu deosebit de mediatizat, o criptomonedă numită „Squidcoin” a avut preţul crescut de zece ori în urma seriei de succes Netflix „Squid Game”, după care s-a prăbuşit la doar câteva zile după crearea sa.

Autorităţile de reglementare analizează din ce în ce mai mult piaţa criptomonedelor, pe care unii o aseamănă cu ”Vestul Sălbatic”.