În viaţa de zi cu zi, calul din poveste se numeşte competitivitate. Adică acel set de instrumente care transformă voinţa, dorinţa, curajul, creativitatea şi/sau inteligenţa în valoare.
De mici învăţăm că determinarea, curajul sau, după caz, inteligenţa înving toate opreliştile şi ne aduc rezultatele dorite. De cele mai multe ori, se trece însă cu vederea un element esenţial în succesul feţi-frumoşilor din poveste: calul. Fără abilităţile deosebite ale calului – înţelepciune, viteză, aripi etc. – majoritatea confruntărilor dintre zmeu şi făt-frumos nu ar fi avut loc, iar acesta din urmă nu ar fi avut cum să-şi dovedească vitejia. În viaţa de zi cu zi, calul se numeşte competitivitate. Adică, acel set de instrumente care transformă voinţa, dorinţa, curajul, creativitatea şi/sau inteligenţa indivizilor în valoare. Fie că este vorba de know-how, de tehnologie, de management sau de strategie – competitivitatea face un produs sau serviciu vandabil pe piaţă. În general, creşterea salariilor este un semn bun pentru economie. Dincolo de faptul că aduce bunăstare, creşterea salariilor (în termeni reali, după corecţia cu inflaţia) duce la o creştere a cererii şi deci la o dinamizare a economiei. Pare un cerc virtuos din care toată lumea câştigă (teoria bunăstării a lui Keynes).
Pentru a avea însă o imagine completă a fenomenului de creare a bunăstării, ne mai trebuie o verigă – raportul între creşterea salariilor şi creşterea productivităţii. Dacă acest raport este puternic subunitar – adică salariile cresc mult mai repede decât productivitatea – diferenţa va trebui transferată în preţuri. Creşterea preţurilor are două efecte imediate – creşterea inflaţiei (care afectează puterea de cumpărare) şi scăderea competitivităţii. Ne întoarcem astfel din nou la calul nostru.
La nivel de firmă, scăderea competitivităţii poate duce la faliment. La nivel de ţară, poate duce la somaj ridicat, inflaţie şi, în cele din urmă, la degradarea climatului social. În România, statisticile arată creşteri salariale de 20%-30% de la an la an. Foarte bine! Mai este destul loc până să ajungem vecinii din Europa de Vest. Creşterea salariilor ne va aduce, în sfârşit, acele lucruri la care am visat – o casă, o maşină (mai bună), posibilitatea de a călători, mărci de calitate ş.a.m.d. Ce ne facem însă cu productivitatea? Conform aceloraşi statistici, aceasta a crescut foarte puţin în ultimii ani. Adică producem din ce în ce mai scump. Consumatorul este liber să aleagă produsele şi serviciile care au raportul calitate-preţ cel mai bun. El se orientează tot mai mult către produsele sau serviciile din străinătate, pe măsură ce firmele din România pierd din competitivitate. De câte ori nu am auzit că este mai ieftin să-ţi faci vacanţa în Grecia, Bulgaria sau Turcia? Că este mai convenabil să cumperi flori din Olanda? Sau o casa în Spania? Sau electronice din Germania? Sau, sau, sau…
Aşadar, creşterea salariilor fără o creştere a productivităţii nu este de bun augur pe termen mediu şi lung. Lucrurile nu sunt chiar atât de evidente pe termen scurt, pentru că fenomenul este încetinit de firmele multinaţionale care investesc în România. Pe de o parte, acestea aduc o infuzie substanţială de capital (care echilibrează pe termen scurt balanţa de plăţi). Pe de altă parte, aduc un plus de know-how, tehnologie, metode şi tehnici de motivare, strategii eficiente de marketing. Cu alte cuvinte, dau jăratic mârţoagei pentru a o transforma în cal înaripat. Foarte frumos… dar cine va lua merele de aur?
Daniel Enescu este general manager Daedalus Consulting
