«Înscenarea» e un film de tinereţe al lui Denzel Washington, în care actorul îşi dă măsura talentului său într-un rol, în aparenţă clişeizat, de poliţist.
Nu cred că l-am văzut vreodată pe Denzel Washington jucånd prost; e unul dintre foarte puţinii actori care, indiferent de cåt de bun sau de inept e scenariul, poate să joace absolut electrizant.
Cu toate încercările sale de a scăpa de stereotipia rolurilor care i se ofereau, Washington a devenit un actor cunoscut mai ales graţie interpretărilor sale din pelicule biografice ori din filme în care joacă roluri de oameni ai legii. Altfel, un rol precum cel din „Training Day“, unde juca un poliţist corupt, face o figură aparte în filmografia sa – şi este una dintre apariţiile despre care îşi aminteşte cu mare plăcere.
„Ricochet“ („Înscenarea“) e mai mult un omagiu adus reţetei filmelor poliţiste decåt o excepţie a genului. Intriga are, practic, toate ingredientele cunoscute; de altminteri, scenariul a fost scris de unul dintre cei care au reinventat genul – Steven E. de Souza, cel care a semnat primele două filme din seria „Die Hard“, cel dintåi dintre ele considerat şi astăzi superior continuărilor. Şi totuşi, „Ricochet“ stă bine în picioare, mai ales graţie celor doi protagonişti: pe de o parte, Denzel Washington, iar de cealaltă, unul dintre cei mai buni şi mai puţin apreciaţi actori în viaţă, John Lithgow.
Măcar o dată, lui Lithgow (care are totuşi trei premii Emmy la activ pentru rolul principal într-un serial de comedie, poate vi-l mai amintiţi din „A treia planetă de la Soare“) i se cuvin reparaţii. Acest actor cu disponibilităţi extraordinare în materie de roluri de comedie face alături de Washington un rol de-a dreptul terifiant, de criminal psihopat, care aminteşte de alt dement celebru, Hannibal Lecter. Lithgow este însă şi unul dintre foarte puţinii actori care au avut o instrucţie formală de cea mai bună calitate: a fost bursier la Universitatea Harvard şi apoi bursier Fulbright la London Academy of Music and Dramatic Art.
Scenariul ar fi putut totuşi să fie mai puţin încărcat. În 1984, Nick Styles, ofiţer de poliţie debutant în Los Angeles şi student la Drept, îl arestează într-o zi pe un ucigaş plătit pe nume Blake (Lithgow) şi pe complicele acestuia, Kim. Şapte ani mai tårziu, Styles, după o carieră de succes în poliţie, este procuror adjunct, căsătorit şi cu doi copii. Însă Blake, încă în închisoare, vrea să se răzbune mai mult ca orice. Cu ajutorul unui grup de condamnaţi numit Frăţia Ariană, Blake reuşeşte să evadeze împreună cu şeful acesteia, pe care ulterior îl omoară pentru a-şi înscena propriul deces.
Întors în Los Angeles, Blake îşi pune în aplicare planul de răzbunare. Styles se trezeşte victima unei înscenări abil orchestrate de acesta, care implică două crime, pedofilie şi sex cu o prostituată; v-am avertizat că povestea e încurcată! Din fericire, există un ultim ajutor; fostul prieten din copilărie al procurorului, Odessa (Ice-T), acum traficant de droguri. Ei bine, probabil că ştiţi la ce să vă aşteptaţi: chiar dacă eşti un fost criminal plătit – şi complet dement pe deasupra –, nu e deloc o idee bună să te pui cu o bandă de traficanţi organizaţi şi înarmaţi pånă în dinţi…
În afară de jocul actoricesc al celor doi protagonişti, „Înscenarea“ are destule alte calităţi: Washington face din personajul său un caz aproape clasic de ambiguitate morală, în vreme ce Lithgow desenează portretul unui descreierat cum rar s-a mai văzut. Confruntarea a două caractere aparent diametral opuse, şi totuşi roase de obsesii comune, iată un singur – şi suficient motiv – de a vedea filmul.
Titlu: Înscenarea (Ricochet)
Regia: Russell Mulcahy
Scenariul: Steven E. de Souza (după o poveste de Fred Dekker şi Menno Meyjes)
Roluri principale: Denzel Washington (Nick Styles), John Lithgow (Earl Talbot Blake), Ice-T (Odessa), Kevin Pollak (Larry Doyle), Lindsay Wagner (Brimleigh)
Producător: Cinema Plus, Home Box Office (HBO), Silver Pictures
Durata: 109 minute
Premiera oficială: 4 octombrie 1991
«Ştiu că marketingul intră în joc cånd cheltuieşti 50 sau 60 de milioane de dolari din banii altora ca să faci un film. Dar mă plictiseşte să fac reclamă.»
Denzel Washington
Box office
Chiar dacă pare greu de crezut, Denzel Washington este unul dintre actorii cei mai profitabili de la Hollywood, cel puţin în ceea ce priveşte raportul dintre salariul său net încasat pentru fiecare film şi veniturile pe care le generează.
Potrivit revistei „Forbes“, filmele sale au avut, în medie, încasări brute de circa zece ori mai mari decåt salariul încasat.
În „Ricochet“, totuşi, Washington era la începutul carierei sale de superstar – cu toate că obţinuse deja un Oscar pentru rolul secundar în „Glory“ (1989).
Filmul a avut încasări onorabile, ţinånd cont că nu avea pe afiş alte vedete de primă mărime: aproape 22 de milioane de dolari în Statele Unite.
Deschizător de drum
Denzel Washington face parte dintr-o generaţie de actori afro-americani de primă mărime; a fost, de altfel, un deschizător de drum, fiind primul interpret de culoare care a obţinut un Oscar pentru rol principal după celebrul Sidney Poitier (pentru „Training Day“, în 2001, la 38 de ani distanţă de performanţa predecesorului său). Este şi singurul actor de culoare care are chiar două Oscaruri – al doilea obţinut cu zece ani mai devreme, în 1991, pentru rol secundar, în „Glory“. După el parcă s-ar fi deschis porţile unui baraj: au urmat Halle Berry (Oscar pentru rol principal în „Monster’s Ball“, în 2001), Jamie Foxx (Oscar pentru rol principal masculin pentru „Ray“, 2004) şi Forest Whitaker (Oscar pentru „The Last King of Scotland“, 2006).
Salariu de top
Salariul lui Denzel Washington s-a dublat în ultimul deceniu: dacă în 1996, devenit unul dintre starurile cele mai råvnite de la Hollywood, cåştiga zece milioane de dolari pentru „Courage under Fire“, pentru „Training Day“ („Zi de instrucţie“) avea să încaseze 12 milioane, pentru ca apoi să intre în clubul exclusivist al actorilor care încasează minimum 20 de milioane de dolari pe peliculă (pentru „Out of Time“, „Man on Fire“ şi „American Gangster“). Actorul este şi un important donator; în 2006, a donat un milion de dolari pentru organizaţia nonguvernamentală „Save Africa’s Children“. De asemenea, a donat o sumă care nu a fost făcută publică pentru Fisher Houses, o reţea de mici hoteluri unde se pot caza, la preţuri foarte mici sau chiar gratuit, rudele soldaţilor americani internaţi în spitalele militare; oficialii instituţiei au afirmat că a fost cea mai mare donaţie pe care au primit-o vreodată.
