Două infracţiuni din categorii diferite
Doresc să vă prezint două evenimente. Aparent, nu au legătură între ele. Două infracţiuni din categorii diferite. Dar care, totuşi, aşa cum veţi vedea, au un numitor comun. Incompetenţa. Incompetenţa celor care ar trebui să le dea de cap. Să-i găsească pe vinovaţi. Să rezolve cazul. Şi atunci, iar aceasta este a doua trăsătură comună, ni se aruncă cu praf în ochi.
Un fel de „Mircea, fă-te că lucrezi”. Adică nişte piruete, asemănătoare cu cele practicate în politică, menite să ne facă să credem că autorităţile care trebuie să afle adevărul nu stau cu mâinile în sân şi îşi iau leafa de pomană, ci cercetează. Mai au puţin şi îi prind pe autori. Numai că acest „puţin” se prelungeşte, uneori ani de zile, iar rezultatul anchetei rămâne unul pierdut în ceaţă.
Cele două evenimente la care vreau să mă refer şi care, după părerea mea au legătură prin acest praf în ochi care ni se aruncă de către anchetatori sunt unul petrecut pe teritoriul României, altul în Olanda. Ca să vedeţi că praful în ochi nu are naţionalitate şi nu contează de unde este adunat.
Să trecem la cel de la noi. La data de 29 mai 2021, omul de afaceri din Arad Ioan Crişan a murit în urma unui atentat organizat ca la carte. Maşina sa a sărit în aer în parcarea unui mall. Deflagraţia a fost declanşată în aşa fel încât numai cel vizat să fie afetat, deşi în zonă se mai aflau oameni la acea oră. Asta denotă faptul că a fost pus la cale şi executat de nişte profesionişti bine antrenaţi. Pista pe care s-a mers în investigaţie nici nu putea fi alta: asasinat la comandă. Maşina infernală a fost aşezată sub scaunul lui Crişan şi detonată de la distanţă.
După o serie de bâlbâieli în care s-au făcut tot felul de speculaţii, de la faptul că victima era implicată în traficul de droguri, pentru că avea şi o firmă de transport, până la trafic de carne vie, până la urmă a venit şi bomba. Niciuna dintre aceste piste nu era valabilă. Autoarea, sau mai exact cea care a comandat asasinatul era fiica victimei, Laura Bîlcea, supărată că tatăl său nu voia să-i lase moştenirea. Alături de ea, au mai fost arestaţi şi alţi doi complici.
Chiar executanţii atentatului…
De fapt, nu complici, ci, cum spun anchetatorii, chiar executanţii atentatului, la cererea Laurei Bîlca. Cei doi au procurat cele necesare, inclusiv explozibil, ca şi când acesta s-ar găsi la orice magazin din colţ şi au construit un dispozitiv exploziv, pe care l-au detonat în ziua fatidică. Bine că au fost destul de dibaci şi nu au păţit, ca alt artificier, de astă dată din Feteşti, care şi-a construit o bombă în baie să se apere atunci când ne vor ataca ruşii. Până să vină ruşii, a sărit în aer cu apartament cu tot. Părea că dosarul putea fi închis. Mobil exista. Autor moral exista. Autori existau. Fuseseră toţi trei arestaţi. Nu mai rămânea decât să fie condamnaţi.
Şi totuşi. Laura Bîlca, cea care a pus la cale totul şi a fost arestată pe 13 noiembrie 2024 împreună cu complicii Bogdan Adrian Horodincă şi Sebastian Ilie Bulbuc, a fost pusă în libertate. Deşi, aşa cum afirmă anchetatorii, ea era capul răutăţilor. Nu mai departe de vineri, 21 februarie, instanţa supremă a dispus ca femeia să fie eliberată şi plasată sub control judiciar.
Despre care, ştim cu toţii, ca şi cu ordinul de protecţie, este de fapt un vax. Nu reprezintă nimic. Mai ales că este vorba despre un atentat cu bombă, cu care România nu s-a mai confruntat de foarate mult timp. Ce înseamnă asta? Că datele pe care le au anchetatorii nu sunt deloc concludente. Sunt conştienţi că nu vor convinge judecătorii. Şi artunci? Ce a însemnat această arestare? Praf în ochii noştri. Să credem că lucrează, pentru că în aceşti ani, din vreme în vreme, presa întreba dacă mai este ceva nou în cazul de la Arad. Uite că acum este ceva nou. Principalul autor, cel care a comandat asasinatul, în viziunea anchetatorilor, a fost eliberat.
Cel de-al doilea caz este cel cu vestitul coif de la Coţofeneşti, căruia i s-a pierdut complet urma. Aici, avem de-a face cu praf olandez aruncat în ochii noştri. După ce poliţia olandeză a refuzat să colaboreze cu românii, a început să ne furnizeze câte o informaţie. Un baros şi o rangă găsite prin apropiere, o femeie suspectă, alături de partenerul ei, încă un suspect, câteva fotografii, ceea ce poliţia olandeză nu obişnuieşte să facă iar acum, mai nou, goana după un al cincilea suspect, care parcă a intrat în pământ. La fel şi coiful, şi brăţările furate.
Adică, şi de astă dată, praf în ochi. „Mircea, doe alsof je werkt”, adică, în olandeză, „Mircea fă-te că lucrezi”!