Fabrica de la Oxford produce în acest moment modelele MINI 3 Hatch uşi, MINI Hatch 5 uşi, MINI Convertible, MINI Roadster şi MINI Coupe. Succesul mărcii după relansarea din 2001 este reflectat şi la Oxford. La început erau angajaţi 2400 de muncitori care produceau 300 de automobile pe zi într-un singur schimb. Astăzi, aproximativ 4000 de muncitori realizează 1000 de maşini în trei schimburi pe zi.
Marea Britanie este a doua piaţă MINI ca volum, după Statele Unite. În acelaşi timp, Marea Britanie este a patra piaţa BMW Group, după China, Statele Unite şi Germania.80% din automobilele MINI fabricate în Oxford sunt exportate, ceea ce poziţionează marca pe poziţia a treia în topul exportatorilor de automobile din Marea Britanie.
BMW Group a investit în total 1,75 miliarde lire sterline în fabricile din Marea Britanie începând cu anul 2000. Numai între 2012 şi 2015, BMW Group va investi în total 750 milioane lire în reţeaua de producţie MINI UK. Acest demers este parte a unei strategii internaţionale de creştere pentru marca MINI şi asigură viitorul pe termen lung şi slujbele a 5.600 de locuri de muncă din Oxford, Swindon şi Hams Hall.
Extinderea capacităţilor de producţie
În 2013 au fost produse 303177 modele MINI, în timp ce volumul total la Oxford a fost de 175986 unităţi. Diferenţa de 125559 automobile MINI Countryman şi MINI Paceman a fost acoperită de partenerul de producţie MSF Graz, din Austria.
BMW Group va extinde suplimentar capacităţile de producţie ca un următor pas important în strategia globală de expansiune a mărcii. Producţia noului MINI Hatch este împărţită din iulie 2014 cu partenerul VDL Nedcar din Born, Olanda, asigurând mai multă flexibilitate pentru dezvoltarea de noi modele. Oxford va rămâne însă, şi pe viitor, centrul producţiei MINI.