"Poziţia guvernului ceh faţă de propunerea Comisiei Europene de a se introduce o taxă asupra tranzacţiilor financiare este negativă", a declarat Necas în cursul unui briefing de presă susţinut la finalul consiliului de miniştri.
Necas, lider al partidului Civic-Democraţii (ODS, dreapta), nu a oferit nicio explicaţie în legătură cu decizia adoptată de cabinetul său de centru-dreapta.
Introducerea unei taxe asupra tranzacţiilor financiare, care ar putea aduce încasări de până la 55 de miliarde euro anual, a fost propunerea formulată de Barroso, săptămâna trecută, la Strasbourg.
Eventuala sa aplicare ar putea interveni cel mai devreme în 2014, potrivit unei surse europene.
"În ultimii trei ani, statele membre au oferit ajutor şi garanţii pentru sectorul financiar în valoare de 4.600 miliarde de euro. Este timpul ca, în schimbul acestui ajutor, sectorul financiar să ajute societatea", a declarat Barroso în discursul cu privire la starea Uniunii, susţinut în plenul Parlamentului European. El a precizat că această taxă "ar putea genera venituri de 55 miliarde de euro pe an".
Membră a UE, dar nu a zonei euro, Republica Cehă se opune, de asemenea, emiterii de eurobonduri, a declarat premierul Necas.
Sursa: Agerpres