În cursul zilei de miercuri, 29 martie, Ministerul Justiției a venit cu un nou prag în ceea ce privește abuzul în serviciu. Anterior, Senatul dăduse undă verde unui proiect de lege care prevedea un prag de 250.000 de lei.
Ministerul Justiției a anunțat că susține adoptarea de către Camera Deputaților a unui prag de 9.000 de lei, în ceea ce privește nivelul pragului la infracțiunea de abuz în serviciu. Este vorba despre cea prevăzută în Articolul 297 din Codul Penal.
”(…) 3. Pentru dezbaterile din Camera Deputaților asupra proiectului de lege privind nivelul pragului la infracțiunea de abuz în serviciu prevăzută de art. 297 din Codul penal, Ministerul Justiției va susține adoptarea de către Camera Deputaților a unui prag de 9.000 de lei”, se arată într-un comunicat de presă publicat pe site-ul oficial al Ministerului Justiției.
PNL nu susține introducerea unui prag pentru abuzul în serviciu
Anterior, europarlamentarul Rareș Bogdan a publicat pe pagina sa de Facebook un mesaj prin care spune că PNL nu susține un astfel de prag.
”Să fie limpede, PNL nu susține introducerea unui prag pentru abuz în serviciu. Să ne amintim că CCR, care a blocat de două ori tăierea pensiilor speciale, a stabilit introducerea unui prag, fără să spună cuantumul acestuia. Acest prag poate fi de 5 lei (1 euro), respectând astfel decizia CCR, care are caracter obligatoriu, dar fără să ne îndreptăm spre pragul de tristă amintire, dintr-o epocă ce trebuie condamnată”, spune europarlamentarul liberal.
De asemenea, el a cerut celor din Camera Deputaților să corecteze varianta votată de Senat.
”Valoarea de referință de 250.000 de lei vine din zona legislației care reglementează evaziunea fiscală. Trebuie spus foarte clar, însă, că orice faptă sub valoarea pragului, oricare va fi limita stabilită în Camera Deputaților, constituie contravenție și se sancționează cu amendă și recuperarea integrală a prejudiciului. Acum 5 ani am ieșit în stradă, alături de milioane de români, pentru a protesta împotriva OUG 13. Vă asigur că nici eu, nici PNL nu ne-am schimbat. Nu ne călcăm principiile în picioare și deciziile luate atunci! Marți, în primul BPN al partidului, vom lua și o decizie foarte clară în acest sens, iar colegii din Camera vor face ceea ce trebuie, pentru a demonstra că PNL luptă pentru justiție, nu pentru corupție”, a mai spus acesta.
Amintim că proiectul de lege care a primit undă verde din partea Senatului prevedea un prag valoric de 250.000 de lei pentru abuzul în serviciu.
Pragul de 250.000 de lei, o greșeală care trebuie corectată
Nu în ultimul rând, fostul ministru al Muncii, Raluca Turcan, a publicat pe pagina sa de Facebook un mesaj prin care spune că acest prag reprezintă o greșeală care trebuie corectată.
”Pragul de 250.000 de lei pentru abuzul în serviciu este o greșeală care trebuie corectată la Camera Deputaților. Există două decizii ale CCR care prevăd că este nevoie de un “prag valoric al pagubei” şi o “anumită intensitate a vătămării” dar soluția este să fixăm un plafon modic”, spune aceasta.