Prahova: Berevoianu, Moisescu și Semenescu, sub control judiciar

Costin Berevoianu (foto), fost consilier personal al primarului general al Bucureștiului, Sorin Oprescu, și oamenii de afaceri Vlad Moisescu și Ovidiu Semenescu vor fi plasați sub control judiciar în dosarul Apa Nova, decizia Tribunalului Prahova nefiind definitivă.

Magistrații instanței de fond au respins, vineri, propunerea procurorilor DNA Ploiești privind arestarea preventivă a celor trei inculpați și a dispus față de aceștia măsura controlului judiciar.

Decizia nu este definitivă, ea fiind deja contestată de procurori.

Cei trei au fost reținuți în noaptea de joi, în urma unor audieri și a unor percheziții pe care anchetatorii le-au efectuat la mai multe domicilii și sedii ale unor societăți din București.

Ovidiu Semenescu, administrator al unor firme, este acuzat de trafic de influență (2 infracțiuni) și cumpărare de influență (2 infracțiuni), iar Vlad Moisescu, sub control judiciar în altă cauză, și Costin Berevoianu, consilier personal al lui Oprescu în perioada 2008 — 2015, este acuzat de trafic de influență.

Potrivit unui comunicat al DNA, în perioada 2008 — 2015, cei trei și-au traficat influența pe care o aveau la reprezentanții unor instituții publice din România (în principal, la Primăria Generală, Consiliul General al Municipiului București, Primăria și Consiliul Local ale Sectorului 1 București) în beneficiul agenților economici care fac parte dintr-un grup de firme străin, obținând în schimb de la reprezentanții acestora sume importante de bani.

"Plata banilor a fost disimulată sub forma unor contracte încheiate cu societăți aparținând sau care sunt controlate de persoanele menționate, contracte al căror obiect nu a fost prestat în realitate. Concret, în perioada respectivă, inculpatul Semenescu, utilizând relația preferențială pe care o avea cu inculpatul Moisescu (ascendentul relațional al acestuia din urmă la nivelul Primăriei și Consiliului Local al Sectorului 1 București), a facilitat derularea activității specifice firmelor pe care le reprezenta, pe raza sectorului 1 (de exemplu: încheierea unor contracte cu instituțiile publice, obținerea unor avize, hotărâri de consiliu favorabile, evitarea luării unor măsuri nefavorabile)", susțin procurorii.

De asemenea, Berevoianu, în calitate de consilier al primarului general al Capitalei, a susținut din această poziție interesele grupului de firme reprezentat neoficial de Semenescu, se spune în comunicat.

"În schimbul influenței exercitate, inculpații Moisescu și Berevoianu au primit de la grupul de firme reprezentat neoficial de Semenescu diferite sume de bani sub paravanul unor contracte (ex. de consultanță) încheiate în mod formal, fără ca obiectul lor să fie prestat în realitate", au mai constatat procurorii.

AGERPRES