Praktiker România, unul dintre cei mai importanţi jucători ai pieţei româneşti do-it-yourself, a extins cu aproape o treime a suprafeţei de vânzare a magazinului din Deva. Valoarea totală a investiţiei în proiectul de lărgire a spaţiului Praktiker Deva se ridică la 1,3 milioane de euro, noua suprafaţă de vânzare a magazinului fiind de 5.515 mp.
„Strategia noastră de dezvoltare include o serie de proiecte prin care avem în vedere creşterea spaţiului de vânzare pentru o parte din magazinele existente în reţea. Praktiker Deva a fost proiectat de la început cu această opţiune de extindere, pe care am avut în plan să o valorificăm într-un interval de timp de 2-3 ani de la momentul deschiderii”, a declarat Monica Hodor, director general interimar Praktiker România.
Praktiker România a deschis magazinul din Deva în anul 2008, acesta fiind cel de-al 7-lea în care compania investeşte pentru a-l extinde. Până acum, au fost suplimentate spaţiile de vânzare la toate cele trei unităţi Praktiker din Bucureşti, precum şi la magazinele din Craiova, Cluj-Napoca şi la primul magazin Praktiker deschis la Timişoara.
Compania Praktiker România este prezentă la ora actuală în toate regiunile ţării, reţeaua sa acoperind majoritatea oraşelor din ţară cu peste 100.000 de locuitori. Suprafaţa de vânzare totală pe care o deţine depăşeşte 170.000 mp, iar valoarea investiţiilor realizate până acum se ridică la aproape 260 milioane de euro.
Praktiker România este liderul pieţei româneşti do-it-yourself, având vânzări anuale de peste 1 miliard lei şi cea mai extinsă reţea de magazine specializate. Compania deţine în prezent 26 de unităţi.