În acest raport, experții Uniunii Europene fac numeroase referiri clare la măsurile cuprinse în OUG 114 care slăbesc puternic Pilonul II și au efecte negative în pensiile viitoare ale românilor, piața de capital, investițiile pe termen lung și economia României în ansamblul său. Redăm mai jos principalele referiri la Pilonul II din raportul de țară pe 2019 al CE:   

„Pilonul II de pensii private a fost în continuare afectat de măsurile legislative. În decembrie 2018, Guvernul României a majorat semnificativ cerințele de capital pentru companiile care administrează fondurile de pensii de pe Pilonul II și în același timp a redus substanțial nivelul permis pentru comisioanele de administrare. De asemenea, participanții cu cel puțin 5 ani de vechime în sistem pot acum să oprească transferul contribuțiilor lor de la sistemul public către fondurile private de pensii. Aceste modificări, care vin după reducerea cotei de contribuție de la 5,1% la 3,75% operată în 2018, slăbesc semnificativ Pilonul II de pensii, cu consecințe negative pentru dimensiunea și calitatea pensiilor viitoare, dezvoltarea pieței de capital și finanțarea pe termen lung a economiei României.”  

„Aceste modificări fac mediul de business în care operează administratorii fondurilor de pensii extrem de imprevizibil, le afectează rezultatele financiare și majorează probabilitatea ieșirii acestora de pe piață.” 

„Ieșirea probabilă de pe piață a unor fonduri de pensii din cauza acestor măsuri legislative recente ar putea priva economia României de o sursă potențială de finanțare a investițiilor.” 

„Câștigul bugetar pe termen scurt al stopării transferului de contribuții către Pilonul II se va disipa pe termen lung, în timp ce venitul românilor la vârstă pensionării va fi mai puțin diversificat. (…) Pensiile viitoare vor fi supuse unor riscuri politice și demografice mai mari.”  

„Funcționarea și stabilitatea sectorului financiar și finanțarea pe termen lung a economiei pot fi afectate de măsurile legislative recente, (…) inclusiv noile reguli ce vizează Pilonul II de pensii private, care sunt de natură să frâneze puternic dezvoltarea pieței de capital și așa foarte fragile din România.” 

 

„Legislația recent adoptată de Guvern și Parlament a creat riscuri la stabilitatea sectorului financiar. (…) De asemenea, schimbările aduse legislației Pilonului II au crescut gradul de incertitudine din sector, subminând viabilitatea pe termen lung a fondurilor de pensii private. Mai departe, această va duce la frânarea dezvoltării piețelor de capital, privand economia României de o sursă importantă de finanțare a investițiilor pe termen lung.” 

„Legislația adoptată recent în sectorul financiar, al pensiilor private, cel energetic și de telecomunicații va afecta investițiile viitoare din aceste domenii, va crește incertitudinea, făcând economia României mai puțin atractivă atât pentru investitorii români, cât și pentru cei străini.” 

„Măsurile ce au vizat Pilonul II, de asemenea adoptate prin ordonanță de urgență, ar putea să frâneze puternic dezvoltarea piețelor de capital, care și așa aveau o adâncime redusă în România.”