Mâine începe – departe, la un univers distanță de București – Forumul Economic Mondial de la Davos, iar tema întâlnirii din acest an este ”Marea Transformare: Formând Noi Modele”, parcă special aleasă pentru România.
Aproape 2.500 de conducători de companii globale, de personalități influente, de politicieni de primă mână se întâlnesc zilele următoare pe Muntele Magic al lui Thomas Mann într-un moment care ar putea deveni de turnură. La Davos se discută îndeobște idei și nu se adoptă rezoluții, așa că urmările forumului sunt greu de observat și de delimitat în realitatea următoare, deși fără îndoială există. Davos nu e o vacanță la munte, un prilej de ciocnit pahare într-o aleasă și selectă companie. Vorbim despre șefii a 1.000 de companii care au venituri anuale de minim 5 mld. dolari, de politicieni ca Angela Merkel și de economiști ca Joseph Stiglitz. Lucurile sunt serioase, cu atât mai mult într-un moment de cotitură ca acesta, când soluțiile clasice par să fie incapabile să scoată economia globală de sub amenințarea crizei. Euro stă să se prăbușească, cu consecințe incalculabile asupra întregii lumi, se prefigurează un conflict planetar în jurul Iranului, zveltele economii BRIC încep să nădușească sufocate de capitalismul de stat – cam așa arată contextul general. Și am tras doar câteva linii groase. Probabil că niciunui participant la forum nu-i pasă că la București 0,05% dintre români, ce-i drept insistenți, sunt pe cale să dărâme din stradă un guvern care mai ieri dădea Ministrul de Finanțe al anului în Europa. Foarte interesant, nici românilor nu le pasă de Davos, de superelita adunată acolo și presupun că participarea românească va fi insignifiantă.
Că pleacă Boc, Baconschi, Ialomițianu sau că vin Ponta și Antonescu nu face nicio diferență dintr-un motiv simplu. România se află acum într-un vid de modele. Până recent, totul se făcea în numele Europei, un fel de zână bună care pare să se fi transformat peste noapte într-o Gorgonă. Oricât de mult am vrea altceva, suntem un apendice strâns lipit de trupul Uniunii și vom suferi odată cu supraorganismul. Dacă se lovește Europa, durerea se simte acut în România. Politicienii români sunt lipsiți de relevanță în ordinea mondială. Faptul că pleacă un politician și vine altul este foarte puțin probabil că ne va ridica la rangul de jucători pe arena principală. Drumul nostru, binefăcător sau chinuitor, este stabilit de alții.
Revenind la Davos, România a ratat în ultimii 20 de ani un singur mare obiectiv național, esențial. Am intrat în NATO, în UE, în alianță cu americanii, dar n-am reușit să găsim un model autohton, un drum unanim acceptat și cu o finalitate bine conturată. La orizont nu se vede nimic, oferta clasei politice este mai degrabă terifiantă, dacă ne gândim la partidul violet, de exemplu. Pentru că întreaga clasă politică locală n-are absolut niciun plan propriu, altul decât de a ajunge sau a se menține la putere, tot cu modelul Europa o să mergem înainte, oricine s-ar afla la guvernare. Asta sună din ce în ce mai mult ca o condamnare. România este o victimă sigură în caz că Uniunea se destramă și nu-i va fi prea bine nici dacă UE rezistă dar schimbă regulile jocului. Poate ar fi bine să scoatem pentru o clipă capul din hârdău și să aruncăm un ochi peste gard. Nu ar schimba datele problemei pentru că n-avem cum să intervenim. Dar măcar nu vom fi luați prin surprindere de noile modele pe care le vor descoperi alții, la Davos, pentru noi.