Problemele rasiale din Bulgaria sunt departe de a fi rezolvate. După domolirea revoltelor din Katuniţa, care au lăsat în urmă morţi, răniţi şi sute de arestaţi, problema comunităţilor de romi din regiune este încă una greu de depăşit.
Imediat după intervenţia masivă a forţelor de ordine, premierul bulgar Boiko Borisov a dat vina pe comunişti pentru situaţia romilor. Potrivit acestuia, comuniştii i-au aruncat pe romi în ghetouri unde puteau să trăiască fără a fi obligaţi să facă nimic. Ceea ce se întâmplă azi este rodul respectivei politici. Ultimele date statistice, din 2001, arată că în Bulgaria trăiesc 370.000 de romi, adică 5% din populaţie. Însă numărul acestora a crescut masiv în ultimii ani, experţii apreciind că romii reprezintă peste 10% din populaţie, adică peste 800.000 de oameni. Jurnaliştii ruşi vorbesc în material şi despre invazia de romi bulgari şi români din marile capitale ale Europei, motiv pentru care germanii şi francezii au hotărât expulzarea acestora.
“Ţiganii sunt un obstacol pentru Bulgaria şi România în calea intrării în zona Schengen. De aceea bulgarii nu se simt europeni în totalitate. Nu au dreptul la libera mişcare, drept pe care fancezii, germanii, ungurii sau polonezii îl au. (…) Cât despre problemele economice, criza a afectat grav Bulgaria, iar ţiganii sunt pur şi simplu o povară pentru buget. Bugetul Bulgariei, ca şi cele ale altor state foste comuniste, nu poate suporta atâţia oamenii fără slujbe”, spune Alexander Safonov, istoric expert în Bulgaria. Mai mult, Safonov are o opinie categorică şi în ceea ce priveşte numărul romilor din Bulgaria. “Problema demografică este foarte serioasă. S-ar putea spune că bulgarii vor dispărea foarte rapid. Familiile bulgare au de obicei un singur copil. Turcii din Bulgaria au doi sau trei copii. Însă copii din familiile de ţigani sunt greu de numărat. Ţara nu este pregătită pur şi simplu pentru a face faţă la o atât de rapidă schimbare a balanţei demografice”, spune expertul.