Rezervele vor continua să crească până la sfârșitul anului, deși într-un ritm mai redus, ceea ce ar putea duce la majorarea provizioanelor băncilor locale, în ideea de reduce lichiditățile disponibile în piață. În acest moment, China obține surplus din toate direcțiile. Surplusul comercial, diferența dintre exporturi și importuri, a crescut neașteptat în luna iunie, la 22,3 mld. dolari, pe fondul scăderii importurilor. La rândul lor, investițiile străine directe au atins 17,8 mld. dolari în perioada aprilie-mai.
Chiar dacă cifrele sunt mari, experții avertizează că o bună parte din banii care ajung în China sunt ”hot money”, capital speculativ. ”Creșterea rapidă a rezervelor valutare pune presiune suplimentară pe deprecierea yuan-ului și exacerbează problema excesului de lichidități”, spune Zhuang Zhuang Jian, senior economist la Banca Asiatică pentru Dezvoltare.
China și-a investit deja o mare parte din bani în obligațiuni, mai ales americane (1.150 mld. dolari) și europene, însă nu mai are ce să facă cu banii din cauza riscului crescut al acestora. ”China nu mai are prea multe opțiuni”, spune și Dong Xianan, președinteal Peking First Advisory Co. O posibilă soluție ar putea fi relaxarea regulilor, astfel ca persoanele individuale și companiile să poată împrumuta din rezerve sume pe care să le investească în străinătate.
Prea mulți bani, noua problemă a Chinei
23 iulie 2011, 10:20
Ultima modificare în 23 iulie 2011, 13:20
Rezervele valutare ale Chinei au crescut mult mai rapid decât se așteptau analiștii, un fenomen care începe să devină o problemă. Astfel, chinezii aveau la sfârșitul lunii iunie o rezervă de 3.200 mld. dolari, cu 30,3% mai mult decât cu un an înainte.
Etichete: china,
dolari
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook
- Două exemplare Lotus Evora S pentru carabinierii din Italia
- Benzina s-a scumpit. Din nou!
- Era de așteptat: Americanii se pregătesc din nou să tipărească bani
- Blejnar: 24% din angajaţii Gărzii Financiare vor fi concediaţi, după ce au picat la teste
- Ce înseamnă luxul în plină criză
- BERD şi-a majorat la 4,8% prognoza de creştere economică pentru Europa emergentă
- Cum e la 500 km/h pe motocicletă
- Fitch ameninţă Grecia cu o nouă scădere a ratingului
- Salariații români sunt cei mai expuși din UE la inhalarea de fum și vapori
- Camera Internaţională de Comerţ învaţă publicitarii să transmită corect un mesaj „verde”