Aflată într-o formă bună și considerată favorită, echipa Rapid s-a impus fără vreo problemă în derbiul cu Dinamo, jucat în această seară în Giulești. Elevii lui Cristiano Bergodi trec provizoriu pe poziția secundă a clasamentului cu cele trei puncte luate vineri, însă grosul etapei se va disputa sâmbătă și duminică.
Rapid a câștigat fără emoții
Văduviți de aportul generoșilor săi suporteri din cauza dimensiunilor mari ale unui banner, parte a scenografiei concepute pentru derby-ul din Giulești, dar interzisă de organizatori, dinamoviștii au evoluat fără aplombul cu care ne-au obișnuit în ultima perioadă. În schimb, gazdele, și ele cu un public la fel de mărinimos, au profitat cât au putut de acest joc.
Meciul a început în nota de dominare a jucătorilor de la Rapid care au sufocat-o pe Dinamo. În minutul 34 fundașul câinilor Ionut Amzar îl faultează de la spate pe Funsho Bamgboye în interiorul careului și arbitrul dictează 11 metri. Penaltiul este transformat de Albion Rrahmani pentru scorul pauzei.
Reveniți de la cabine, giuleștenii iau din nou cu asalt careul dinamovist și se desprind pe tabelă destul de repede. În minutul 56, Răzvan Oaidă înscrie cu o lovitură de cap. Apoi, în minutul 61, Adrian Mihai Petrila, scăpat singur, marchează cu lejeritate în poarta lui Golubovici. Nici în acest condiții, conduși pe tabelă, câinii nu reușesc să amenințe buturile rapidiste, iar golul a venit tot la poarta lor. În minutul 82, Rrahmani a făcut dubla și a urcat scorul la un neverosimil 4-0.
La jocul de pe stadionul Rapid a asistat și tehnicianul Marius Șumudică, el fiind la prima sa prezență pe noul stadion din Giulești. Tehnicianul își anunțase prezența pe arena Rapidului la meciul cu Farul, din etapa 6-a a SuperLigii, însă nu a mai ajuns la acea partidă.
Jandarmeria a interzis galeria lui Dinamo
Direcţia Generală de Jandarmi a Municipiului Bucureşti a anunţat, vineri seară, că la meciul Rapid – Dinamo, din Superligă, echipa oaspete nu are suporteri în tribună deoarece fanii au refuzat să asiste la joc după ce nu au fost lăsaţi cu o coregrafie de mari dimensiuni.
“Pe timpul accesului în arena sportivă, suporterii oaspeţi au solicitat pătrunderea cu o coregrafie de mari dimensiuni. Aceasta nu a fost permisă de către organizatorul competiţiei sportive şi de către observatorul de joc din cauza dimensiunii acesteia care putea pune în pericol siguranţa spectatorilor, mai ales în contextul folosirii concomitente a unor materiale pirotehnice. Din acest motiv, suporterii oaspeţi au refuzat să mai asiste la partida de fotbal, părăsind arena sportivă”, a precizat Jandarmeria Capitalei.
Înainte de startul partidei, a avut loc o bătaie în toată regula în tribunele arenei din Giulești. Câțiva spectatori situați la Tribuna 2, pe unul dintre rândurile de jos, și-au cărat pumni. Aflat la încălzire, Cristian Săpunaru a sesizat tensiune. El s-a apropiat de zona conflictului. Când lucrurile au degenerat, Săpunaru a sărit pe gard, încercând să-i calmeze pe cei implicați.