Prea săraci românii ca să conducă maşini de clasă mini

În ciuda traficului tot mai aglomerat din oraşe, românii ignoră avantajele oferite de autoturismele cu dimensiuni reduse, aşa-numitele citycar-uri, preferând să investească în sedan-uri şi SUV-uri. În primele trei luni ale acestui an, piaţa autohtonă de autoturisme a înregistrat o creştere de 12,4%, atingând 67.423 de unităţi. Procentul este relativ mic, prin comparaţie cu anul trecut, când avansul pieţei a fost de peste 23%. Ca în fiecare an, partea leului a reveni

În ciuda traficului tot mai aglomerat din oraşe, românii ignoră avantajele oferite de autoturismele cu dimensiuni reduse, aşa-numitele citycar-uri, preferând să investească în sedan-uri şi SUV-uri.

În primele trei luni ale acestui an, piaţa autohtonă de autoturisme a înregistrat o creştere de 12,4%, atingând 67.423 de unităţi. Procentul este relativ mic, prin comparaţie cu anul trecut, când avansul pieţei a fost de peste 23%. Ca în fiecare an, partea leului a revenit şi în 2007 claselor B şi C, cu 13.515, respectiv 21.236 de unităţi comercializate. De altfel, vehiculele din clasa C au înregistrat cea mai puternică apreciere a cotei de piaţă, avansând de la 39,2% din totalul importurilor, în trimestrul I din 2007, la 46,1% în 2008.

O creştere importantă a avut în această primă parte a anului şi segmentul Sport Utility Vehicle (SUV), care a depăşit 10% din piaţa autoturismelor importate. „România este încă o piaţă a maşinilor de clasă C, vehicule care prin caracteristicile lor pot răspunde celor mai diverse necesităţi de transport. De asemenea, spre deosebire de alte ţări din UE, unde maşina de clasă A este de foarte multe ori cea de-a doua maşină a familiei, în România, numărul acestor clienţi este încă foarte mic“, ne-a declarat Valeriu Ţoneş, şeful departamentului de comunicare al AutoItalia Group.

În ciuda faptului că majoritatea importatorilor susţin că taxa de poluare nu va avea un efect puternic asupra tendinţelor din piaţă, o privire asupra modificărilor de structură a vânzărilor din Franţa, ţară care a adoptat un sistem de taxare bazat pe emisiile de CO2, arată că maşinile din segmentul A, precum Peugeot 107 sau Fiat 500, au înregistrat o creştere de 10,9%, în timp ce maşinile de dimensiuni mari, ca Volkswagen Passat sau Citroën C5, au scăzut cu aproximativ 10%. Pe lângă efectele previzibile ale taxei de poluare, piaţa noastră va fi influenţată tot mai puternic şi de creşterea valorilor de trafic din marile aglomerări urbane, unde maşinile de dimensiuni reduse pot circula mult mai uşor. În România, deocamdată, clienţii nu par a ţine cont prea mult de avantajele oferite în circulaţia din oraş de un vehicul de mici dimensiuni. În ciuda unei creşteri a vânzărilor de la 1.546 de unităţi, în trimestrul I 2007, la 1.609, în primele trei luni ale acestui an, cota de piaţă a segmentului A a înregistrat un recul de 0,6%, ajungând la doar 3,5% din piaţa autoturismelor de import. Şi asta, în timp ce vânzările totale au crescut. „Maşinile de clasă A sunt ideale pentru traficul urban, sunt accesibile şi uşor de întreţinut, consumă mai puţin şi sunt foarte uşor de manevrat în trafic. Dezavantajele se rezumă, în principal, la dimensiunile reduse ale portbagajului şi ale spaţiului interior, aspecte resimţite în special de cei cu familii numeroase“, consideră Iulia Păun, specialist în relaţii publice al importatorului Fiat, Alfa Romeo şi Lancia.

Dacă piaţa autoturismelor importate a avansat în primele trei luni din 2008, conform Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA), cu peste 20%, segmentele au avut o evoluţie foarte diferită. Vânzările clasei A au crescut cu 2,9%; grupa B a scăzut cu 4,2%, în principal din cauza performanţelor slabe ale modelelor Renault Clio şi Volkswagen Polo; C a avansat cu 42%, graţie vehiculelor Skoda Octavia, Ford Focus şi Volkswagen Jetta; D a crescut cu 19,1% beneficiiind de succesul modelelor Ford Mondeo şi Honda Accord; E a scăzut şi el cu 10,1%, pentru că vânzările mai slabe ale Audi A6 şi BMW Seria 5 au anulat trendul ascendent iniţiat de Mercedes Clasa E, iar zona F a pieţei, destinată maşinilor de lux, a crescut cu 20,5%, tot datorită unui model Mercedes, S klasse, care a tras întregul segment după el. Clasa monovolumelor a dat şi ea înapoi cu 5,3%, în timp ce SUV-urile au făcut, ca în fiecare dintre ultimii ani, un forcing susţinut, avansând cu nu mai puţin de 46,8%.

Chevrolet Spark, liderul piticilor

Revenind la segmentul A al pieţei importurilor, trebuie spus că, dintre cele 1.609 unităţi comercializate deja în acest an, aproape 700 au fost Chevrolet Spark, un vehicul cu un preţ imbatabil. Vânzări bune au fost înregistrate şi de modelele Fiat Panda şi Peugeot 107, cu 310, respectiv, 200 de unităţi comercializate. Cifre surprinzătoare pot fi însă găsite în raportul de vânzări al APIA în dreptul modelelor Hyundai i10 şi Fiat 500, aceste vehicule intrând în top 10 la numai câteva zile de la lansare. „Cinquecento are toate atuurile să intre chiar în Top 3, ca de altfel în orice clasament al autoturismelor. Este un model cu totul special, care oferă posesorului său un statut aparte. Credem că succesul imens din Europa spune totul. Pentru moment, fiind vorba despre o maşină lansată recent pe piaţa românească, interesul nostru este de a-l aduce cât mai aproape de public“, spune Iulia Păun. În privinţa evoluţiei viitoare a segmentul A, însă, reprezentanţii AutoItalia sunt rezervaţi. „Este puţin probabil ca, până la sfârşitul acestui an, să apară schimbări majore, dar, pe termen lung, probabil că lucrurile se vor schimba. Este suficient să ţinem cont de noile taxe auto şi de diversele reglementări în privinţa poluării. Alţi factori care vor influenţa creşterea vânzărilor din clasa A vor fi, fără îndoială, traficul urban, lipsa locurilor de parcare şi, bineînţeles, costul carburanţilor. Şi mai este vorba şi despre o schimbare de mentalitate, care va veni însă în timp“, consideră Valeriu Ţoneş.

Capital – Editia nr. 17, data 30 aprilie 2008