Acesta a declarat că este un număr foarte mare de locuri de muncă declarate vacante și nu se pune problema ca ucrainenii să fure locurile de muncă.

În prezent, 3.286 de cetățeni Ucraineni au contracte de muncă în România, creșterea de la începutul crizei refugiaților fiind de câteva sute.

De asemenea, sunt sute de persoane din Ucraina care s-au înregistrat în mod oficial pentru a căuta locuri de muncă. Acestea primesc consiliere de la autoritățile române.

Statistica mai arată că 1.140 de companii din România oferă refugiaților ucraineni peste 3.000 de locuri de muncă. Străinii nu le fură românilor locurile de muncă deoarece pe piața muncii din România există un deficit uriaș, spun autoritățile.

„Avem un număr foarte mare de locuri de muncă declarate vacante, de aceea am mărit contingentul non-UE… este nevoie de aproximativ 250.000 de persoane pentru desfășurarea activităților în condiții optime”, a explicat secretarul de stat în Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, Cristian Vasilcoiu.

Dacă toate locurile de muncă disponibile ar fi ocupate, ar mai fi nevoie de alte 250.000 de locuri ca urmare a dezvoltării afacerilor, a precizat Cristian Vasilcoiu.

Cei mai mulți ucraineni se angajează în România în domeniile construcții, comerț, depozitare și în industria auto.

Ce se întâmplă cu elevii din Ucraina

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a anunțat sâmbătă că peste o mie de elevi din Ucraina doresc să urmeze cursurile din România, conform programului stabilit de autoritățile școlare. Cei mai mulți dintre copiii refugiaților au optat pentru cursurile online organizate de ministerul ucrainean.

Conform cifrelor oficiale, peste 800 de refugiați din Ucraina au optat pentru a continua cursurile în funcție de programa școlară din România. De asemenea, mai sunt 300 de cereri în verificare, ceea ce înseamnă că numărul elevilor ucraineni înscriși la cursurile din România ar putea trece de 1.100 de persoane.

Pentru copiii refugiaților se fac grupe speciale la grădiniță sau la școală, iar alți sunt distribuiți în clase împreună cu elevii români. Conform deciziei autorităților din Ucraina, examenele naționale au fost suspendate în acest an, iar elevii vor primi certificate de absolvire doar dacă participă la cursurile online.

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a anunțat că elevii din Ucraina vor primi tablete începând de luni.

„Nu sunt tablete care se iau de la copiii români, sunt tablete din stocuri care nu au fost distribuite”, a spus Sorin Cîmpeanu.

Actul educațional din România nu va fi afectat deoarece numărul elevilor străini este redus, a precizat Sorin Cîmpeanu.