Patriarhul Ortodox: ”Domnul să ne ajute să ne unim în aceste vremuri dificile pentru patria noastră”
Liderul Bisericii Ortodoxe din Rusia a cerut duminică populaţiei să se alăture autorităţilor, în timp ce Moscova îşi continuă intervenţia militară în Ucraina, informează DPA.
Patriarhul Kiril a făcut anterior declaraţii în care a apărat acţiunile Moscovei în Ucraina. El vede războiul ca pe un bastion împotriva unei culturi liberale occidentale pe care o consideră decadentă.
”Domnul să ne ajute să ne unim în aceste vremuri dificile pentru patria noastră, inclusiv în jurul autorităţilor”, a declarat Kiril, în vârstă de 75 de ani, într-o predică ţinută la Moscova, potrivit agenţiei de presă Interfax.
”Autorităţile să fie pline de responsabilitate faţă de poporul lor, de smerenie şi dorinţa de a-l sluji chiar cu preţul vieţii”, a adăugat patriarhul, un apropiat al preşedintelui Vladimir Putin.
Sprijinul patriarhului pentru campania militară a Rusiei, în care au fost ucişi mii de soldaţi şi civili ucraineni, a provocat furia unor membri ai Bisericii Ortodoxe din ţară, precum şi a bisericilor din străinătate legate de Patriarhia Moscovei.
Duminică, el a declarat că, odată ce populaţia se va uni în jurul autorităţilor, ”va exista o solidaritate reală şi capacitatea de a respinge duşmanii atât externi, cât şi interni…”.
Rusia a trimis zeci de mii de soldaţi în Ucraina la 24 februarie, în ceea ce a numit o operaţiune specială pentru a diminua capacităţile militare ale vecinului său sudic şi pentru a elimina ”naţionalişti periculoşi”.
Forţele ucrainene au opus o rezistenţă dură, iar Occidentul a impus sancţiuni extinse Rusiei pentru a o obliga să îşi retragă trupele.
Șeful Bisericii Catolice: „Nimic nu este imposibil pentru Dumnezeu, nici măcar să oprească un război”
Papa Francisc a denunţat duminică ”nebunia războiului” într-o ”lume violentă şi rănită” în timpul omiliei sale în Duminica Floriilor în care mii de credincioşi romano-catolici au revenit în Piaţa Sfântul Petru după pandemie, relatează EFE.
Papa nu nu a făcut o aluzie explicită la Ucraina în omilia sa, dar la finalul slujbei a făcut apel la un armistiţiu de Paşte, pentru pace în Ucraina. ”Nimic nu este imposibil pentru Dumnezeu, nici măcar să oprească un război al cărui sfârşit nu se întrevede”.
Prelatul a făcut apel la depunerea armelor şi la „un armistiţiu pascal”, dar nu pentru a se reînarma, ci pentru „a obţine pacea prin negocieri adevărate, gata să facă şi unele sacrificii pentru binele poporului”.
”Ce victorie ar fi să plantezi un steag pe o grămadă de ruine?”, a întrebat el.
În omilia din timpul slujbei, suveranul pontif argentinian a deplâns folosirea violenţei, amintind de martiriul lui Iisus din Nazaret: „Când se recurge la violenţă, nu mai ştim nimic despre Dumnezeu, care este Tatăl, şi nici despre ceilalţi, care sunt fraţi”, a avertizat el.
”Uităm de ce ne aflăm pe lume şi comitem cruzimi absurde. O vedem în nebunia războiului, unde Hristos este din nou răstignit”, a denunţat liderul catolic.
Şi a continuat: „El este răstignit în refugiaţii care fug de bombe cu copii în braţe. El este răstignit în bătrânii care sunt abandonaţi la moarte, în tinerii lipsiţi de viitor, în soldaţii trimişi să-şi ucidă fraţii”.
Papa şi-a arătat din nou îngrijorarea pentru o lume „rănită” de conflict. Şi a precizat că aceasta va fi tema centrală a acestei Săptămâni Sfinte. „Încurajez să mergem spre Paşti cu iertarea lui. Pentru că Hristos mijloceşte continuu în faţa Tatălui pentru noi şi, privind lumea noastră violentă şi rănită, nu oboseşte să repete: ‘Tată, iartă-i, căci nu ştiu ce fac’ „, a conchis el.
Războiul din Ucraina este una dintre cele mai mari preocupări actuale ale papei Francisc, care a oferit chiar medierea Sfântului Scaun.
De asemenea, a trimis ajutoare în Ucraina – duminică, adjunctul său, cardinalul polonez Konrad Krajewski, se află pe drum cu o a doua ambulanţă – şi chiar a afirmat, într-o conversaţie cu patriarhul ortodox rus Kirill, un susţinător al invaziei, că „toate războaiele sunt nedrepte”.