Prim-vicepreşedintele PNL, Cătălin Predoiu, i-a răspuns în plenul reunit premierului Sorin Grindeanu, care a vorbit despre modificările Codurilor penale pe vremea când liberalul era ministru al Justiţiei.
Predoiu a venit la microfon imediat după discursul premierului Sorin Grindeanu, deşi, potrivit programului, social-democraţii aveau dreptul la primul discurs, transmite News.ro.
Prim-vicepreşedintele PNL a cerut însă un drept la replică pentru afirmaţiile premierului, care adusese vorba în discursul său despre Codurile iniţiate pe vremea când Predoiu era ministru al Justiţiei, ale căror prevederi au fost declarate neconstituţionale de către Curte.
"Din cele 15.000 de alineate, câteva au fost invalidate de CCR. Ce nu ştiţi de asemenea este că foarte multe dintre ele au fost elaborate aici, în Camera Deputaţilor. Este păcat că daţi cu piciorul la munca noastră, a sistemului judiciar şi a Parlamentului. Codurile au fost unul dintre puţinele proiecte concretizate în România. Spre deosebite de Ordonanţa ruşinii, codurile au fost dezbătute aici în Parlament, în comisii", a spus Predoiu.
El a ironizat declaraţiile premierului Sorin Grindeanu, privind transparenţa pe care o doreşte în Guvern.
"Ordonanţa ruşinii a fost aşa de transparentă că i s-a văzut Teleormanul, iar poporul a fost aşa de hotărât că nu se mai văd nici frunzele de la morcovi, domnilor", a afirmat el.