Ilie Bolojan va decide dacă desecretizează cheltuielile Administrației Prezidențiale? Președintele interimar al PNL, Cătălin Predoiu, a subliniat că în activitatea partidului a fost menținută întotdeauna o comunicare și cooperare instituțională cu șeful statului, în limitele competențelor fiecărei instituții.

Decizia îi aparține exclusiv lui Ilie Bolojan

Predoiu a precizat că această colaborare va continua și în perioada în care Bolojan exercită funcția de președinte interimar al României, fiind convins că deciziile luate vor fi în interesul țării.

„Există un principiu care a fost respectat în activitatea PNL, respectiv de a avea o comunicare şi o cooperare instituţională, în limita competenţelor fiecărei instituţii, cu preşedintele României”, a declarat Predoiu.

Totuși, liderul PNL a subliniat că aspectele legate de desecretizare și anularea alegerilor țin strict de atribuțiile funcției prezidențiale și că decizia în acest sens îi aparține exclusiv lui Ilie Bolojan.

„Cu atât mai mult acum cu cât domnul Bolojan va exercita funcţia de preşedinte al Românei interimar, această colaborare, sunt convins, va fi una foarte bună în interesul ţării. Pe de altă parte, problema semnalată de dvs, este exclusiv la latitudinea atribuţiilor funcţiei prezidenţiale.

Cooperarea dintre un partid şi funcţia prezidenţială nu ţine de modul în care un preşedinte înţelege sau nu să îşi exercite o atribuţie sau alta, ci ţine de politicile generale ale unei ţări, de problemele generale, deci este o chestiune la care domnul preşedinte al României, interimar, Ilie Bolojan va analiza ce e cel mai bine pentru români”, a conchis Predoiu.

Cătălin Predoiu
SURSA FOTO: Dreamstime

Cătălin Predoiu a devenit oficial președintele interimar al Partidului Național Liberal

Cătălin Predoiu a devenit oficial președintele interimar al Partidului Național Liberal, în urma votului din Biroul Politic Național. Într-o declarație publică, el a subliniat că preluarea mandatului este „o onoare și o mare responsabilitate” și a promis că își va exercita atribuțiile cu respect față de lege și valorile liberale.

Predoiu a anunțat că principalele obiective ale PNL în următoarele trei luni sunt respectarea programului de guvernare și susținerea candidaturii lui Crin Antonescu la alegerile prezidențiale.

De asemenea, el a anunţat că obiectivele principale ale PNL sunt îndeplinirea programului de guvernare şi câştigarea alegerilor prezidenţiale cu candidatul PNL şi al coaliţiei, Crin Antonescu.