Prefecții din România vor putea să fie membri ai unor partide politice, potrivit intenției Guvernului Cîțu de a e le schimba statutul.
Ei vor vor continua să își păstreze calitatea de înalt funcţionar public pentru o perioadă de maxim 30 zile de la intrarea în vigoare a actului normativ, după care vor deveni demnitari publici.
Prefecții din România devin demnitari
Guvernul urmează să aprobe în şedinţa de miercuri modificarea OUG 57/2019 privind Codul administrativ referitor la statutul prefectului şi subprefectului, aceste funcţii urmând să fie unele de demnitate publică.
„Actul normativ va clarifica statutul prefectului şi subprefectului ca fiind funcţii de demnitate publică atât corelativ cu poziţiile exprimate la nivel politic de Parlamentul României şi cu Strategia privind funcţia publică 2016-2020, cât şi corelativ cu necesitatea de clarificare a statului prefectului şi subprefectului identificată prin Programul de guvernare.
Prefecţii şi subprefecţii îşi vor păstra calitatea de înalt funcţionar public pentru o perioadă de maxim 30 zile de la intrarea în vigoare a actului normativ.
Se înființează o nouă funcție
Prin aplicarea noii reglementări, ocuparea unor funcţii de demnitate publică de către prefect şi subprefect, situaţie în care aceştia pot fi membri ai unor partide politice, este în concordanţă cu rolul prefectului de reprezentant al Guvernului pe plan local, Guvernul fiind o autoritate publică care are structură politică”, se arată în nota de fundamentare a actului normativ.
Potrivit modificărilor propuse, se va înfiinţa şi funcţia de secretar de general al instituţiei prefectului, realizându-se „o unitate de abordare” cu modul de organizare şi de conducere a ministerelor, la nivelul cărora există funcţii de secretar general, înalţi funcţionari publici, subordonaţi unor funcţii de demnitate publică şi care au ca principală atribuţie asigurarea legăturii operative dintre ministru şi conducătorii compartimentelor din minister.
„Înfiinţarea acestei funcţii reprezintă o garanţie suplimentară privind îndeplinirea imparţială a atribuţiilor prefectului, inclusiv în contextul în care acesta este demnitar.
Acesta sprijină activitatea prefectului în exercitarea atribuţiilor prevăzute la art. 255 din Codul administrativ (controlul de legalitate) şi coordonează structura de specialitate prin care se realizează aceste atribuţii”, se explică în nota de fundamentare.
Alte proiecte de acte normative
Pe agenda şedinţei de miercuri se mai află un proiect de hotărâre pentru completarea HG 155/2017 privind aprobarea programelor naţionale de sănătate pentru anii 2017 şi 2018 şi un altul care vizează modificarea şi completarea Normelor de aplicare a prevederilor OUG 37/2020 privind acordarea unor facilităţi pentru creditele acordate de instituţii de credit şi instituţii financiare nebancare anumitor categorii de debitori, aprobate prin HG 270/2020.
Guvernul urmează să modifice, tot printr-o hotărâre, Normele metodologice de aplicare a Legii 62/2018 privind combaterea buruienii ambrozia, aprobate prin HG 707/2018.
Conform notei de fundamentare, modificările propuse au în vedere, între altele, „simplificarea procesului de verificare a terenurilor infestate cu buruiana ambrozia, controalele făcându-se de către autorităţile administraţiei publice locale pe a căror rază teritorială se face controlul, prin personal împuternicit prin dispoziţie a primarului, de către poliţişti locali sau de către comisari ai Gărzii Naţionale de Mediu„, precum şi „prelungirea perioadei privind al doilea control asupra terenurilor infestate (16 iulie – 31 octombrie a fiecărui an)”.
Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea.