Cea mai gravă criză de lichidități de la prăbușirea Lehman Brothers din 2008 va reprezenta cel mai mare risc pentru bursă în această vară, susține un oficial al băncii JPMorgan. Marko Kolanovic, strateg-șef de piață al băncii, a avertizat că scăderea așteptată a lichidităților s-ar putea adăuga acum temerilor privind recesiunea.
Strategul-șef al băncii pentru piețele globale de la JPMorgan i-a avertizat pe investitori că o multitudine de factori ar putea provoca o scădere a lichidităților, de peste 1 trilion de dolari, și ar putea crește temerile privind iminența unei recesiuni, scrie Business Insider.
Cea mai gravă contracție a lichidităților din SUA după Lehman Brothers
„Lichiditatea generală din SUA, pe care o definim drept active ale fondurilor instituționale de pe piața monetară M2 +, se va contracta cu încă 1,1 trilioane de dolari de aici până la sfârșitul anului, ducând scăderea totală din 2023 la 1,7 trilioane de dolari. Asta ar reprezenta cea mai gravă contracție a lichidităților din SUA, de la cea pe care am văzut-o după criza Lehman Brothers”, a spus Kolanovic.
Forța motrice din spatele crizei de lichidități prognozate de oficialul JPMorgan este reducerea continuă, de către Fed, a bilanțului său, de aproape 100 de miliarde de dolari pe lună, Trezoreria SUA construindu-și contul general prin emiterea unui val de obligațiuni în această vară. ”O scădere bruscă a lichidității în SUA este puțin probabil să fie compensată de restul lumii”, a spus Kolanovic.
Lichiditatea sistemului bancar din zona euro a scăzut cu 1 trilion de euro din noiembrie 2022
El a subliniat faptul că lichiditatea sistemului bancar din zona euro a scăzut cu 1 trilion de euro din noiembrie 2022, iar 477 de miliarde de euro în împrumuturi viitoare ajung la scadență până la sfârșitul lunii iunie, ceea ce ar trebui să afecteze și mai mult condițiile de lichiditate.
„Opinia conform căreia cele mai mari presiuni pândesc după colț se va dovedi, probabil, greșită, deoarece impactul înăspririi politicii monetare a funcționat cu un decalaj. În opinia noastră, acțiunile riscă să se confrunte cu un compromis din ce în ce mai dificil”, a spus Kolanovic.
Banca americană estimează o contracție a PIB-ului
Bank of America prognozează o contracție a PIB-ului de aproximativ 0,5%-1% în 2023, urmată de o creștere pozitivă ulterioară în 2024.
Banca notează că inflația prezintă unele semne de slăbire, în timp ce activitatea economică din SUA continuă să funcționeze bine, în ciuda unei recesiuni minore care se poate ivi la orizont.
Îngrijorările legate de recesiune în 2023 au fost respinse
Larry Fink, directorul general al BlackRock, a respins îngrijorările legate de o recesiune în 2023, citând volumul semnificativ de stimuli care propulsează economia prin infrastructură, tehnologie și legi menite să reducă inflația.
„Aceste trei proiecte de lege însumează un pachet de stimulente de un trilion de dolari care va fi aplicat în următorii ani”, arată şeful celui mai mare manager de active din lume pentru CNBC.