România are resurse energetice vaste, dar statul nu permite exploatarea lor, susţine Cristian Popa, membru în Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României (BNR).

„Să intervină Statul!” se aude tot mai des în spaţiul public. „Sunt condiţii extraordinare!”, „Să plafoneze Statul preţurile!” răspund alte voci, cu şi mai mult entuziasm. Sunt trei evoluţii recente care mi-au atras atenţia, cu ajutorul cărora putem demonstra uşor, într-o manieră facilă, de ce vocile greşesc, şi de ce însăşi intervenţia etatistă este sursa, şi nicidecum soluţia, problemelor.

„Mâna invizibilă” a pieţelor libere, cea care aliniază cererea cu oferta, funcţionează de-o vecie şi acţionează asupra a milioane de produse prin miliarde de tranzacţii, aşezând lucrurile cum nici un planificator central (sau birocrat, sau conducător, sau dictator, sau cel mai puternic calculator/inteligenţă artificială) nu o poate face. Şcoala de gândire economică austriacă ne spune că pieţele fac asta cu ajutorul ordinii spontane, pentru că se formează spontan, continuu, prin interacţiunea voluntară a miliarde de indivizi, vânzători sau cumpărători, cu priorităţi, preferinţe, resurse şi posibilităţi tehnologice diferite, şi asta fără ca unii să se coordoneze cu alţii, într-o manieră cât mai dispersată, şi fără intervenţia unei entităţi centrale care să coordoneze procesul.

O piaţă liberă va căuta continuu să identifice şi satisfacă în cel mai bun mod dorinţele consumatorilor, iar prin concurenţă şi sistemul de stimulente va căuta să ofere cele mai bune produse la cele mai bune preţuri”, scrie Cristian Popa, potrivit Agerpres.

Prețul gazelor a explodat în toată Europa

În aceea ce priveşte preţurile gazelor şi electricităţii, Cristian Popa spune că acestea au explodat în Europa, şi nu numai, pe fondul unei cereri mari datorată revenirii consumului şi a ofertei reduse.

„Soluţia vehiculată de etatişti este plafonarea prin lege a preţurilor, deci „să rezolve Statul!”, de parcă aşa vor apărea mai multe gaze şi mai multă electricitate din neant. Dar legile economiei funcţionează independent de legile date în Parlament. Preţurile plafonate ar descuraja realizarea de investiţii în capacităţi de producţie, nicidecum invers, deci nu ar rezolva problema de bază, ar fi un calmant, care nu ar vindeca boala.

Ce nu ne spun etatiştii este că, deşi ne uităm la Stat pentru soluţii, este foarte posibil chiar Statul să fi generat problemele din prima fază. Oare închiderea minelor şi a centralelor electrice pe cărbune nu a contribuit la actuala criză a preţurilor energetice în care ne aflăm? Oare introducerea sistemului de certificate CO2 nu a dus la creşterea costurilor, închiderea şi falimentarea unor centrale pe cărbune şi astfel la preţuri mai mari?

Reducerea poluării şi înverzirea sistemului energetic este probabil necesară, însă ceva trebuie înlocuit cu altceva, doar eliminarea duce la penurie, eliminarea unei surse de energie trebuie să fie însoţită de dezvoltarea altora noi, şi asta folosind tot mecanisme competitive ale pieţei, căci altfel se ajunge la consecinţe neintenţionate, precum pene de curent sau preţuri uriaşe”, spune Cristian Popa.

Statul, încercând să rezolve o problemă, a cauzat alta

Potrivit acestuia, statul, încercând să rezolve o problemă, a cauzat alta, sau chiar mai multe, probabil neintenţionat.

„O altă situaţie, de data aceasta specifică ţării noastre, este că deşi avem în România resurse energetice vaste, Statul nu permite exploatarea lor. Este ironic şi trist că pe de o parte preţul gazelor a explodat, dar pe de altă parte Statul nu creează cadrul legal şi fiscal pentru exploatarea gazelor offshore din Marea Neagră, deci nu permite companiilor private să exploateze aceste gazele. Însă, în acelaşi timp, Statul se oferă, binevoitor, să plafoneze preţurile, sau să le subvenţioneze, cu bani din taxele încasate…tot de la noi. Iar noi rămânem la întrebarea de ce cresc preţurile.

Ne permitem oare să lăsăm aceste resurse minerale de miliarde de euro neexploatate sub Marea Neagră? Este Romania atât de bogată încât să importe gaze mai degrabă decât să le exploateze pe ale ei? La iarnă, când va fi frig, sau când vor veni facturile, ne vom gândi probabil cu jind la acele gaze”, susţine Cristian Popa.

Efectul piețelor libere

Potrivit autorului, cu ajutorul pieţelor libere, omenirea a ajuns să fie mai bogată că niciodată în istoria ei.

„Această bogăţie a adus-o capitalismul, socialismul am văzut cu toţii ce aduce. Tot cu ajutorul pieţelor şi prin creşterea gradului de liberalizare a comerţului, sărăcia globală a scăzut enorm, aspect clarificat foarte bine de către Banca Mondială: în 1990 aproape 40% din populaţia lumii trăia sub pragul de sărăcie absolută, cu mai puţin de 1,9 dolari pe zi adică, dolari la nivelul puterii de cumpărare a anului 2011.

Aproape 30 de ani mai târziu acest procent oscilează în jurul cifrei de 10%. S-a ajuns aici pentru că globalizarea şi liberalizarea comerţului au contribuit din plin la creşterea numărului locurilor de muncă şi a calităţii vieţii în ţările în curs de dezvoltare, stimulând astfel investiţiile, productivitatea şi implicit creşterea economică.

Este surprinzător faptul că încă există grupuri care promovează protecţionismul, ce refuză evidenţele, şi asta pentru a „proteja” anumite categorii sau industrii faţă de care au un interes direct. Şi fac asta în ciuda faptului că liberalizarea comerţului îmbunătăţeşte nivelul de trai pentru întreaga societate şi în special în rândul celor vulnerabili”, scrie Cristian Popa.

Care este soluția?

El concluzionează că soluţia este ca oferta să fie lăsată să crească, nu să intervină statul.

„Dar soluţia nu este să intervină Statul, soluţia este să lăsăm oferta să crească. Iar oferta va creşte împreună cu preţul, căci asta îi motivează pe producători. Mulţi argumentează că în capitalism există inegalitate, dar ce aţi alege, inegalitate în bogăţie, sau egalitate în sărăcie?

Adam Smith, „tatăl capitalismului modern” spunea în Avuţia Naţiunilor, publicată în 1776, că „nu de la bunăvoinţa măcelarului, berarului sau brutarului aşteptăm noi să ne fie servită masa, ci de la grija cu care aceştia îşi privesc interesele lor. Ne adresăm nu omeniei, ci egoismului lor şi niciodată nu le vorbim de nevoile noastre, ci de avantajele lor proprii.”

Dacă am translata la unul din subiectele de mai sus, am putea spune fără tăgadă că „nu de la bunăvoinţa producătorului de energie aşteptăm noi gaze, electricitate şi căldură, ci de la propriile lui interese: de a plăti salariile, de a acoperi cheltuielile, de a-şi recupera investiţia şi de a face profit”, a arătat Cristian Popa.