Astfel, subliniază sursa citată, majoritatea tendințelor identificate în noul raport al guvernului SUA au tendințe negative. Raportul de „tendințe globale”, realizat la fiecare patru ani, este un exemplu de previziune strategică. Practic, se analizează tendințe trecute și prezente pentru a produce diferite scenarii despre viitorul pe termen mediu și lung.
„Provocările globale comune, inclusiv schimbările climatice, bolile, crizele financiare și întreruperile tehnologice, ar putea să se manifeste mai frecvent și intens în aproape fiecare regiune și țară”, scriu autorii raportului, potrivit Axios.
Ei prezic că provocările care se intensifică vor intra în coliziune cu o structură geopolitică care va deveni din ce în ce mai fragmentată și fragilă. Și pe măsură ce SUA concurează cu China, cetățenii democrațiilor, dar și ai autocrațiilor vor deveni tot mai nemulțumiți de liderii lor.
Mai degrabă decât a încerca să anticipeze ce va fi peste 20 de ani – ceea ce e aproape imposibil fără un glob de cristal – astfel de eforturi sunt menite să ofere factorilor de decizie politici informații despre tendințele majore care vor modela viitorul.
Raportul indică însă linii clare în domeniul demografic. Astfel, în următorii 20 de ani, țările mai bogate vor îmbătrâni și, în unele cazuri, chiar vor începe să se micșoreze. Iar o creștere a populației va fi concentrată în Africa subsahariană și Asia de Sud.
O lume mai puțin sigură, mai predispusă la criză
Consecința: „tulpini extinse de infrastructură, educație și asistență medicală” în mega-orașe care nu sunt pregătite pentru așa ceva, scriu autorii raportului.
O altă linie destul de sigură ar fi intensificarea schimbărilor climatice. Acestea „vor duce la o lume mai puțin sigură, mai predispusă la criză, care va tensiona instituțiile globale”.
Răspunsurile sociale la aceste tendințe sunt mai puțin sigure, dar vor juca un rol și mai important în cum va arăta lumea în 2040.
Și mai alarmante sunt însă diviziunile sociale în creștere, exacerbate mai ales de experiența profund inegală a pandemiei.
Furie și fragmentare socială
În timp ce, în ultimii 20 de ani, încrederea în instituții a crescut în rândul populației bogate, peste jumătate din restul oamenilor a spus că „sistemul” eșuează.
Așteptările prea mari, care se prăbușesc brusc, sunt o rețetă pentru pesimism, furie și fragmentare socială, toate acestea putând fi alimentate și mai mult de răspândirea internetului.
Ce urmează?
În acest raport sunt stablite cinci scenarii pentru viitor, variind de la o renaștere democratică condusă de o Americă mai puternică și mai unită, până la o lume haotică. În care nicio țară nu e suficient de puternică pentru a contracara provocările majore ce vor urma.
O altă concluzie a raportului este că viitorul va depinde în mare parte de tehnologie, de la AI și automatizare, până la energie curată și editarea genelor.
Sursa foto: Dreamstime