Pregătiţi-vă pentru vremuri grele în România! BNR a anunţat ce urmeaza în 2022. Nu scapă nimeni

BNR

Sursă: BNR

Avertisment de ultimă oră din partea BNR! Pregătiţi-vă pentru ce este mai rău, ne transmit oficialii Băncii Centrale. Ce urmează să se întâmplă în România, în următoarele luni?

Avertisment serios din partea Băncii Naţionale a României! Reprezentanţii BNR transmis că vom avea parte de vremuri grele în următoare luni.

Vom plăti tot mai mult pe produse şi servicii! BNR anunţă o creştere a inflaţiei în următoarele luni

Mai exact, este vorba despre rata anuală a inflaţiei. Potrivit BNR, aceasta va creşte probabil gradual în următoarele luni, sub impactul şocurilor pe partea ofertei. Rata inflaţiei va depăşi astfel estimările făcute la nivelul Băncii Centrale în luna noiembrie 2021.

De vină pentru prognozata creştere a ratei anuale a inflaţiei sunt majorările mai ample de preţuri anticipate a fi consemnate de energia electrică şi gazele naturale, în ciuda faptului că Guvernul a introdus măsuri de compensare şi plafonare.

Mai mult, scumpiri mai mari s-au înregistrat şi la alimentele procesate, în principal pe fondul ascensiunii cotaţiilor produselor energetice şi ale mărfurilor agroalimentare.

Impactul acestora este de natură să amplifice şi să prelungească mai mult deviaţia pozitivă a ratei anuale a inflaţiei de la limita de sus a intervalului ţintei, mai ales ulterior sistării măsurilor de compensare şi plafonare a preţurilor la energie, dar şi să genereze pe orizontul mai îndepărtat de timp efecte de bază dezinflaţioniste, transmite Banca Naţională a României, luni, într-un comunicat de presă.

Reprezentanţii BNR mai precizează că rămân în continuare incertitudini importante legate de efectele măsurilor temporare de compensare şi plafonare a preţurilor la energia electrică şi gazele naturale pentru populaţie, dar şi de modul de evaluare şi de includere a acestora în calculul IPC.

Incertitudini şi riscuri continuă, de asemenea, să vină din evoluţia cotaţiilor materiilor prime, mai ales a celor energetice şi agroalimentare, precum şi din situaţia blocajelor în lanţurile globale de producţie şi aprovizionare.

Influenţa pandemiei asupra estimărilor realizate de Banca Centrală

O altă sursă foarte mare de incertitudini şi riscuri la adresa previziunilor este reprezentată de evoluţia pandemiei şi a măsurilor restrictive asociate, cel puţin pe termen scurt, în contextul tendinţei de extindere la nivel naţional a valului pandemic provocat de varianta mai contagioasă a coronavirusului, Omicron, precum şi al progresului insuficient al vaccinării pe plan intern.

În acelaşi context, se menţionează şi potenţialul impact exercitat de acest val al pandemiei asupra economiilor europene, afectate puternic şi de criza energetică şi de persistenţa blocajelor în lanţurile de producţie şi aprovizionare.

Banca Naţională a României mai atrage atenţia, în raportul dat publicităţii luni, şi asupra incertitudinilor şi riscurilor ce vin dinspre conduita politicii fiscale. Este vorba despre deficitul bugetar potenţial inferior ţintei înregistrat în 2021 şi, pe de altă parte, coordonatele programului bugetar aprobat pentru anul în curs, ce vizează o accelerare a consolidării fiscale, conform angajamentelor asumate în cadrul procedurii de deficit excesiv, dar într-un context economic şi social dificil pe plan intern şi la nivel global.

Riscuri şi incertitudini, mai menţionează BNR, vin şi dinspre absorbţia fondurilor europene, în special a celor aferente programului Next Generation EU, care este condiţionată de îndeplinirea unor ţinte şi jaloane stricte în implementarea proiectelor aprobate.