Fondul de investiţii de capital de risc Enterprise Venture Fund I, administrat de Enterprise Investors (EI), a plătit 4,4 milioane de euro pentru un pachet de acţiuni de 50,1% din banca românească de celule stem Biogenis, deţinută de Polski Bank Komórek Macierzystych (PBKM).
Enterprise Venture Fund I a devenit astfel acţionar majoritar al Biogenis, iar banii investiţi vor fi direcţionaţi spre expansiunea companiei, inclusiv achiziţii.
“Fondurile pe care le-a primit PBKM de la noul nostru partener vor finaţa expansiunea companiei, inclusiv achiziţiile, în Europa Centrală şi de Est, şi de asemenea vor ajuta la promovarea practicii complet etice a depozitării şi folosirii celulelor stem. Până la sfârşitul lunii noiembrie 2009 se va finaliza o nouă locaţie pentru prelucrare şi stocare de celule stem în România, Bucureşti” a declarat Jakub Baran, CEO al PBKM.
Polski Bank Komórek Macierzystych a fost înfiinţată în 2002 şi este cea mai mare bancă de celule stem din Polonia şi cea de-a patra ca dimensiune din Europa. Aceasta îşi desfăşoară activitatea în Polonia şi, prin filiale şi companiile afiliate, în România (Biogenis), Ungaria (Krio), Letonia (Cilmes Sunu Banka Sia), Italia (Famicord Italia) şi Spania (Sevibe Cells). Biogenis este prezentă în România din anul 2007, fiind o o companie mixtă cu capital românesc şi străin.
Pe piata băncilor de celule stem din România mai activează şi Cord Blood Center sau Centrul Medical Unirea.
PBKM este cea de-a cincea investiţie a Enterprise Venture Fund din ultimele 11 luni. În prezent, EVF este cel mai activ fond de venture capital din Polonia şi din Europa Centrală şi de Est. De asemenea, aceasta este cea de-a 114 investiţie a fondurilor administrate de EI.
În ultimii ani veniturile si profiturile PBKM au crescut cu o medie anuală care depăşeste 30%. Împreuna cu filialele sale, compania a înregistrat vânzari totale de aproximativ 5 milioane euro în 2008. Pentru 2009, se estimează că vânzarile vor creşte cu 30%.
Enterprise Investors este activă pe piaţă din 1990 şi este unul dintre cei mai mari investitori de private equity şi venture capital din Europa Centrală şi de Est. Firma administrează şapte fonduri de private equity şi venture capital ce totalizează 1,7 miliarde euro. Pâna în prezent, aceste fonduri au investit 1,2 miliarde euro în 113 companii dintr-o gama variata de sectoare si au vândut 91 de investiţii cu venituri totale de 1,4 miliarde euro.
Enterprise Venture Fund I este primul fond de venture capital al EI, cu un capital total de 100 milioane de euro.