Se finalizează preluarea Credit Suisse!
Preluarea Credit Suisse de către UBS ar putea fi încheiată luni, 12 iunie
Ulrich Koerner, directorul general al Credit Suisse Group, spune că preluarea de urgenţă a băncii de către UBS, cea mai mare instituţie financiară din Elveţia, se va finaliza luni, 12 iunie.
Informaţia apare într-o notă internă a băncii, potrivit jurnaliştilor de la Bloomberg.
„În timp ce luni se încheie acest capitol din istoria noastră, este şi începutul unui viitor nou şi interesant.
Finalizarea legală de luni este următorul pas important, deoarece lucrăm pentru a vă oferi răspunsurile de care aveţi nevoie cât mai repede posibil”, a afirmat Ulrich Koerner într-un memo către angajaţi.
Sergio Ermotti, directorul general al UBS, sugera şi el vineri că preluarea Credit Suisse se va încheia luni, cel mai devreme.
Tot în cursul zilei de vineri, înainte de declaraţiile şefului UBS, guvernul elveţian a convenit cu UBS să garanteze până la 9 miliarde de franci elveţieni (9,96 miliarde de dolari) din pierderile pe care banca le-ar putea suporta din vânzarea activelor rivalului său, peste suma 5 miliarde de franci pe care banca trebuie să o acopere.
Ar putea urma concedieri după finalizarea preluării băncii elveţiene
Iar săptămâna trecută, directorul general al UBS spunea că oportunităţile privind locurile de muncă sunt reduse, după preluarea Credit Suisse. ,,Trebuie să ajungem la o evoluţie sustenabilă. Va fi dureros”, a avertizat acesta.
,,Nu vom putea crea, pe termen scurt, oportunităţi privind locurile de muncă pentru toată lumea. Reducerile de costuri sunt parte a tranzacţiei”, a declarat Sergio Ermotti la o conferinţă pe teme financiare la Berna.
Directorul grupului bancar elveţian UBS subliniază că trebuie să fie analizată cu atenție baza de costuri a fiecărei organizaţii.
,,Trebuie să analizăm cu atenţie baza de costuri a fiecărei organizaţii şi a entităţii combinate, şi să ajungem la o evoluţie sustenabilă. Va fi dureros”, a avertizat şeful UBS.
Cea mai mare bancă elveţiană, UBS AG, a acceptat în martie preluarea rivalei Credit Suisse, iar vineri Ermotti şi-a exprimat speranţa că tranzacţia se va finaliza în următoarele zile.
La jumătatea lunii trecute, grupul bancar elveţian UBS Group AG avertiza că se aşteaptă la o lovitură financiară de aproximativ 17 miliarde de dolari de pe urma preluării rivalei Credit Suisse Group AG, potrivit Reuters.