Consiliul Concurenţei analizează operaţiunea de concentrare economică ce urmează a se realiza prin achiziţionarea de către Sensiblu SRL a fondului de comerţ aferent unor unităţi farmaceutice aparţinând lanţurilor de farmacii "Polisano" şi "Reţeta", deţinute de compania Sibpharmamed SRL.
Sensiblu SRL face parte din grupul A&D Pharma Holdings N.V., având ca obiect principal de activitate comerţul cu amănuntul al produselor farmaceutice şi parafarmaceutice în farmacii.
Sibpharmamed face parte din grupul Polisano, având ca obiect principal de activitate, de asemenea, comerţul cu amănuntul al produselor farmaceutice şi parafarmaceutice prin farmacii. Conform Agerpres, Consiliul Concurenţei va evalua această concentrare economică în scopul stabilirii compatibilităţii cu un mediu concurenţial normal şi va emite o decizie în termenele prevăzute de lege.