Grupul Premier Energy a finalizat achiziția parcului eolian „Mihai Viteazu” cu ajutorul unui credit sindicalizat de 61 milioane de euro de la Vista Bank și Optima Bank. Valoarea totală a tranzacției se ridică la aproape 88 milioane de euro.
Premier Energy a finalizat achiziţia parcului eolian operaţional “Mihai Viteazu” de la Iberdrola
Conform unui comunicat al companiei, Grupul Premier Energy a anunțat finalizarea cu succes a achiziției parcului eolian „Mihai Viteazu” (80 MW).
Achiziția a fost susținută de un credit sindicalizat de 61 milioane de euro oferit de Vista Bank și Optima Bank, fiind cel mai mare contractat până în prezent de companie.
Tranzacția, una dintre cele mai mari din istoria Premier Energy, având o valoare de aproape 88 milioane de euro, a primit aprobarea Consiliului Concurenței și a Comisiei pentru Examinarea Investițiilor Străine Directe.
”Grupul Premier Energy anunţă finalizarea cu succes a achiziţiei parcului eolian operaţional “Mihai Viteazu” (80 MW), facilitată de un credit sindicalizat în valoare de 61 milioane de euro acordat de Vista Bank şi Optima Bank, cel mai mare contractat până acum de companie.
Tranzacţia, care marchează una dintre cele mai mari achiziţii din istoria companiei, în valoare de aproape 88 de milioane de euro, a fost aprobată de Consiliul Concurenţei şi de Comisia pentru Examinarea Investiţiilor Străine Directe.
Premier Energy PLC a fost asistată în procesul de due diligence şi în negocierea documentaţiei de achiziţie de echipa internă, alături de Dentons şi de avocaţi din cadrul Bohâlţeanu & Asociaţii”, potrivit unui comunicat al companiei.
Parcul eolian Mihai Viteazu are o producție netă anuală estimată de 165 GWh
În aprilie, Premier Energy PLC a finalizat achiziția completă a Eolica Dobrogea One de la Iberdrola, entitatea care gestiona parcul eolian „Mihai Viteazu” din județul Constanța.
„Încheierea acestei tranzacţii reprezintă un moment de referinţă în dezvoltarea grupului nostru şi le mulţumim partenerilor noştri care au facilitat-o. Sprijinul Vista Bank şi Optima Bank a fost esenţial pentru acest nou pas. Achiziţia devine una din cele mai mari şi îmbunătăţeşte semnificativ activele de energie regenerabilă pe care le deţinem. Rămânem angajaţi obiectivului de a deveni un hub energetic în regiune, cu impact în sectorul energiei regenerabile şi de a maximiza investiţia acţionarilor noştri pe termen mediu şi lung”, a comentat Jose Garza, CEO al grupului.
”Este o achiziţie strategică menită să consolideze angajamentul Premier Energy privind producţia de energie verde, în timp ce Grupul îşi dublează amprenta operaţională în ceea ce priveşte activele regenerabile eoliene deţinute din portofoliu”, indică sursa citată.
După finalizarea tranzacției, parcul a fost preluat de Alive Capital, companie majoritar deținută de Premier Energy. Aceasta asigură continuitatea operațională și reflectă angajamentul companiei de a menține cele mai ridicate standarde de eficiență și performanță pentru noul său proiect eolian.
Compania a făcut un împrumut de 61 milioane de euro
Împrumutul de 61 milioane de euro, oferit de Vista Bank în rolurile de Aranjator Principal Mandatat, Creditor, Agent de Facilități și Securitate, și Bancă de Cont, a fost esențial pentru finanțarea acestei achiziții strategice.
„Suntem bucuroşi să avem un partener precum Vista Bank, care ne ajută să încheiem una dintre cele mai mari achiziţii de până acum pentru grupul nostru. Credem că atingerea obiectivelor noastre de creştere trebuie realizată cu parteneri de încredere.
Suntem mândri să contribuim la tranziţia către energia verde şi să fim cu un pas mai aproape de obiectivul nostru de a deţine şi gestiona o capacitate instalată de 1,4 – 1,5 GW în următorii ani. Totodată, achiziţia marchează un pas important în misiunea noastră de a furniza, într-un mod profitabil, soluţii de energie durabilă şi fiabilă în regiune”, afirmă Petr Stohr, CFO al Premier Energy Group.
Premier Energy Group, un important actor pe piața energetică din sud-estul Europei, a avut un debut de succes la Bursa de Valori București (BVB) pe 28 mai 2024.
Aceasta a fost cea mai mare ofertă publică inițială (IPO) a unei companii antreprenoriale din ultimele șapte ani și a cincea cea mai mare listare de la înființarea BVB.
Compania este evaluată la 2,4 miliarde de lei
Grupul a reușit să atragă aproape 140 milioane de euro, ceea ce a evaluat compania la 2,4 miliarde RON (aproximativ 489,8 milioane de euro). Având un portofoliu extins de active în România și Republica Moldova, listarea la BVB oferă Premier Energy resursele necesare pentru a-și accelera investițiile în regiune.
”Cu una dintre cele mai rapide creşteri din regiunea Europei de Sud-Est, grupul Premier Energy este reprezentat de trei verticale de business – furnizare şi distribuţie de gaze naturale, producţie, furnizare şi distribuţie de energie electrică şi producţie de energie de surse regenerabile (eolian şi solar).
Reamintim că Premier Energy PLC este o societate de tip holding, care la rândul său mai controlează alte societăţi active atât în România, cât şi în afara României – Republica Moldova, Ungaria şi Serbia”, precizează compania.
În România și Republica Moldova, Premier Energy deține proiecte de energie regenerabilă cu o capacitate totală de peste 1.000 MW. Aceste proiecte, aflate fie în proprietate, fie în administrare sau în dezvoltare, sunt echitabil împărțite între eoliene și fotovoltaice.
Pe termen mediu și lung, strategia Premier Energy vizează extinderea prin achiziții noi și dezvoltarea de proiecte, în special în domeniul energiei regenerabile, reflectând angajamentul companiei de a contribui activ la combaterea schimbărilor climatice.