Premieră absolută în industria petrolieră din România. Gazprom, cea mai mare companie petrolieră din Rusia, controlată de statul rus, va începe exploatarea de gaze în țara noastră. „Exploatarea va începe la o dată încă neanunțată, dar obținerea licenței de la ANRE înseamnă că acest lucru se va face destul de repede, poate chiar în acest an.”, notează România Liberă.
De precizat, rușii nu au făcut niciun anunț în acest sens încă din 2013, când rezultatele unor explorări făcute în perimetrul Jimbolia au relevat existența unor rezerve semnificative de gaze și petrol. “Acordarea autorizaţiei de înfiinţare a conductelor de alimentare din amonte aferente producţiei de gaze naturale din perimetrul DEE V-20 Jimbolia revine societăţii NIS PETROL S.R.L.”, este decizia din 29 martie a ANRE.
Potrivit site-ului companiei, NIS operează cinci perimetre în vestul României, concesiunea fiind câștigată acum mai mult de un deceniu. În timpul testelor făcute într-unul dintre ele, în 2013, producţia maximă de ţiţei a fost echivalentă cu 24 de barili pe zi, iar cea de gaze a fost de 22.248 de metri cubi pe zi.
“Operatorul (NIS – n.r.) va utiliza metodele standard convenţionale (folosite cu succes la sonda Jimbolia 6 din apropiere), pentru a îmbunătăţi producţia la această sondă şi pentru a confirma că se poate atinge o producţie comercială. Este de aşteptat ca rezultatele acestor operaţiuni extinse de testare să fie disponibile în septembrie 2013”, se arăta într-un comunicat trimis, la acea vreme, presei. Lucrările au fost finanţate în totalitate de către NIS.