O purtătoare de cuvânt de la Renault a declarat că Gerard Detourbet, responsabilul pentru gama ‘Entry’ (Logan, Sandero şi Duster) la Renault, se va ocupa, într-adevăr, de la 1 ianuarie 2012 cu dezvoltarea unui mic model destinat pieţei din India. Însă, contrar celor afirmate în publicaţia franceză La Tribune, nu este vorba de o maşină ultra low cost.
Echipa care va fi condusă de Gerard Detourbet se va ocupa cu ‘dezvoltarea de maşini mici care, în termeni de preţ, se vor situa imediat sub Renault Pulse sau Nissan Micra fără a cădea însă în zona ultra low cost’, a precizat purtătoarea de cuvânt citată de Agerpres. Aceasta a adăugat că grupul Renault nu a dezvăluit încă preţul noului său model care va fi comercializat în India de la 1 ianuarie, dar că va fi vorba de un preţ ‘net superior celui de 2.500 de euro’.
Jurnaliştii de La Tribune au scris miercuri, în exclusivitate, că Gérard Detourbet va fi, începând cu 1 ianuarie, responsabilul unei echipe Renault Nissan care va dezvolta o platformă pentru un vehicul de trei ori mai ieftin decât Dacia Logan.
Iată ştirea iniţială:
Fostul responsabil al gamei entry a grupului Renault, artizanul care s-a aflat în spatele întregii game Dacia, Gérard Detourbet, va conduce o echipă comună Renault-Nissan, care va lucra la un model al cărui preț va fi de 2.500 de euro, o premieră pentru industria auto europeană, unde Dacia Logan are un preț minim, în Franța, de 7.700 de euro.
Proiectul supervizat de Gérard Detourbet, ar trebui să ducă la crearea ulterioară a unei noi familii de vehicule cu prețuri mai mici decât cele ale modelelor Dacia. Evident, astfel de mașini nu se vor putea adresa decât clienților din statele emergente unde restricțiile privind siguranța pasagerilor sunt mai puțin drastice. De altfel, oficialul Renault a menționat într-o discuție purtată la expoziția auto de la Frankfurt din această toamnă că „a muncit din greu” la o mașină mai ieftină decât Dacia Logan, o „mașină populară” cu care să câștige piața din Brazilia. Pentru noul proiect, șablonul pare să fie Renault Twingo.
Modelul ar putea fi o lovitură nu doar pentru Logan, dar și pentru indienii de la Tata, care își propuseseră să vină în Europa cu modelul Nano, cea mai ieftină mașină din lume.
Conform informațiilor La Tribune, modelul de 2.500 de euro nu va fi realizat pe platforma Dacia, deja prea scumpă pentru ambițiile Renault.
Citește și: Indienii de la Tata nu se lasă: a apărut Nano face-lift