Proiectul, aprobat ieri de Consiliul Local al Sectorului 3 presupune implementarea acestui program la 50 de blocuri, urmând ca după realizarea acestui proiect pilot, demersul să se extindă la toate blocurile din sector.
Vizate vor fi blocurile reabilitate termic și vor fi executate următoarele lucrări:
- Instalarea de panouri fotovoltaice,
- Achiziționarea și montarea de pompe de căldură (on-grid), inclusiv achiziţionarea acestora – în scopul reducerii consumurilor energetice din surse convenţionale şi a emisiilor de gaze cu efect de seră,
- Înlocuirea a lifturilor prin înlocuirea mecanismelor de acţionare electrică a ascensoarelor de persoane, precum şi lucrări de reparare/înlocuire a componentelor mecanice, a cabinei/uşilor de acces, a sistemului de tracţiune, cutiilor de comandă, troliilor, după caz,
- Înlocuirea corpurilor de iluminat fluorescent şi incandescent cu corpuri de iluminat cu eficiență energetică ridicată şi durată mare de viață – tehnologie LED.
“Primăria Sectorului 3 nu poate rămîne insensibilă la contextul energetic dificil înspre care ne îndreptăm deja. Creșterea eficienței energetice a fost și este o prioritate pentru noi, aceasta implicând reabilitarea termică a blocurilor și acum o nouă etapă prin acest proiect. Îmi doresc să implementăm aceste măsuri la toate blocurile reabilitate în beneficiul cetățenilor”, a declarat Robert Negoiță, Primarul Sectorului 3.
Primăria va plăti 90% din investiție, iar asociațiile de proprietari restul de 10%. Pentru persoanele cu posibilități financiare reduse va achita Primăria și cofinanțarea de 10%.