Premieră pe piața feroviară la nivel mondial. China vine cu o prezentare fără precedent. Este vorba despre un tren de mare viteză care poate atinge chiar și 600 km/h. Este cel mai rapid vehicul terestru fabricat vreodată, scrie presa chineză.
Presa chineză citată de Reuters, anunță că în cursul zilei de marți, China a prezentat un tren maglev care poate atinge viteza maximă de 600 km/h. De menționat este faptul că, potrivit sursei citate, viteza pe care o poate atinge trenul, dezvoltat de China şi fabricat în oraşul de coastă Qingdao, îl face cel mai rapid vehicul terestru din lume.
În ceea ce privește modul de funcționare al acestuia, se pare că trenul ”levitează”, de fapt cu ajutorul forţei electromagnetice, deasupra căii ferate, fără a exista contact între caroserie şi şine, așa cum se întâmplă la trenurile de până acum.
Nu este pentru prima oară când China face o astfel de mișcare. Această tehnologie a forței electromagnetice este folosită de aproape două decenii, însă pe o scară foarte limitată.
Mai exact, Shanghai dispune de o linie maglev scurtă, între unul dintre aeroporturile sale şi oraş.
Cum va putea circula noul tren de mare viteză
Deşi investiția Chinei este una fără precedent și va revoluționa transportul feroviar, până în momentul de față, la nivelul țării nu există încă linii pentru trenurile maglev care să lege oraşe mari sau provincii, unele localităţi, printre care Shanghai şi Chengdu.
În acest context, specialiștii din domeniu au început deja să studieze acest aspect, căutând soluții. De menționat este faptul că, având în vedere viteza pe care trenul o poate atinge, la 600 km/h, ar dura doar 2,5 ore pentru a călători de la Beijing la Shanghai cu trenul, distanța fiind de peste 1.000 km.
Făcând o comparație, o astfel de călătorie ar dura 3 ore cu avionul şi 5,5 ore pe calea ferată de mare viteză.
Ideea Chinei este luată în calcul chiar și în Europa. Mai multe ţări, precum Japonia sau Germania, doresc, de asemenea, să construiască reţele maglev, deşi costurile ridicate şi incompatibilitatea cu infrastructura feroviară actuală continuă să împiedice dezvoltarea rapidă a acestora.