ChatGPT a participat într-un experiment unde a reușit să obțină o notă de trecere la Evaluarea Națională la limba română. Răspunsurile sale au fost analizate de de Mia Biligan, profesoară de limba și literatura română la Colegiul Național „Andrei Mureșanu“ din Bistrița.
„Nu știam cine e elevul. Nici nu mi-am dat seama, în primă fază, pentru că itemii obiectivi și cei semi-obiectivi au fost rezolvați foarte bine. Corect sau foarte corect. Unde mi-am pus niște semne de întrebare și mi-am dat seama că nu e un elev? În momentul în care am ajuns la subiectul al doilea. La rezumat. A arătat că nu a înțeles textul la prima vedere”, a spus profesoara Mia Biligan, conform Euronews România.
Profesoara spune că ChatGPT nu a înțeles profunzimea textului
Potrivit explicației oferite de profesoară, ChatGPT nu s-a descurcat la al doilea subiect, unde i s-a cerut să facă un rezumat al unuia dintre textele date.
„Nu a ieșit un rezumat. Nu înțelege profunzimea textului, semnificațiile textului, însă poate să aibă un discurs teoretic critic, de identificare a valorilor foarte coerent și foarte amplu. La suprafață, din nou”, a explicat profesoara pentru sursa menționată.
Ce este ChatGPT?
ChatGPT este un chatbot lansat de institutul de cercetare a inteligenței artificiale OpenAI în noiembrie 2022. A fost lansat ca prototip în ziua de 30 noiembrie 2022.
În cuvintele sale, programul este „un model lingvistic creat de OpenAI”.
„Sunt conceput pentru a înțelege și a răspunde natural la limbaj, ceea ce înseamnă că pot purta o conversație cu dumneavoastră în limba engleză și în alte câteva limbi. Am fost antrenat cu o cantitate mare de date de text, ceea ce îmi permite să generez răspunsuri la o mare varietate de întrebări și subiecte.
În ceea ce privește abilitățile mele, pot să răspund la întrebări factuale, să ofer sfaturi, să mă angajez în discuții mărunte și chiar să spun glume! Cu toate acestea, este important să rețineți că nu sunt o ființă umană și nu am sentimente, emoții sau convingeri personale. Sunt o mașină, programată să înțeleagă și să răspundă la limbaj în cel mai precis mod posibil”, spune programul de inteligență artificială.