În 2012, la New York s-a profilat tendinţa reducerii violenţei, înregistrându-se cel mai mic număr de crime, în raport cu anii 1960. Această tendinţă nu a fost afectată nici măcar de creşterea bruscă a numărului de astfel de infracţiuni în luna iunie.

De la începutul anului 2012, potrivit poliţiei, în metropola americană au fost comise 366 de omoruri, cu 23 % mai puţin faţă de anul precedent, în care şi-au pierdut viaţa 472 de persoane.

Un număr atât de mic de crime, spun experţii, este neobişnuit pentru acest oraş cu o populaţie de peste opt milioane de locuitori. Prin comparaţie, în Philadelphia, oraş cu 1,5 milioane de locuitori, de la începutul anului în curs, au fost înregistrate 301 de crime violente, iar în Chicago, cu o populaţie de 2,7 milioane – anul acesta s-au produs 462 de omoruri.

O serie de experţi asociază scăderea numărului de crime cu practica "stop and frisk" a poliţiei din New York. Cu toate acestea, sunt voci care susţin că, din cauza acestui program, sute de mii de locuitori ai metropolei, în special afro-americani şi latino-americani, sunt reţinuţi şi percheziţionaţi fără motiv, adaugă Agerpres.