Anunţul vine la câteva zile după ce Federaţia Patronatelor Societăţilor din Construcţii (FPSC) a tras un semnal de alarmă în privinţa crizei de forţă de muncă cu care se confruntă sectorul, situaţie care poate duce economia în recesiune. Constructorii au cerut guvernului subvenţii şi facilităţi fiscale pentru a putea mări salariile muncitorilor. Ei au solicitate un salariu minim în construcţii de 500 de euro şi o impozitare totală de 20%, redusă de la circa 45% în prezent. După repetate încercări de a convinge autorităţile că lipsa forţei de muncă este o problemă gravă, constructorii au primit ceea ce au solicitat.

Astăzi, premierul a anunţat că vor fi aprobate prin memorandumuri „două acorduri în domenii prioritare pentru România – construcţii şi educaţie”, care vor fi semnate cu sindicatele şi patronatele imediat după reuniune.

„Acordul în domeniul construcţiilor: vom declara acest sector prioritar şi de importanţă naţională pentru economia românească pentru următorii 10 ani. Pentru sectorul construcţiilor, vom stabili un salariu minim brut lunar de 3.000 de lei, vom elimina taxele pe muncă pentru angajatori, iar pentru angajat le vom stabili astfel încât salariul minim net lunar să depăşească echivalentul în lei a 500 de euro”, a explicat Dăncilă.

Potrivit şefei Executivului, vor fi introduse şi alte măsuri suplimentare pentru combaterea muncii la negru în acest sector.

„O altă măsură va consta în introducerea obligativităţii de acordare a avansului pentru contracte de lucrări, în procent de 30%, indiferent de sursa de finanţare şi restituirea acestuia prin reduceri procentuale la fiecare factură, până la finalizarea proiectului”, a arătat Dăncilă.

În sprijinul finanţării acestui sector va fi înfiinţat „un fond de garantare pentru construcţii cu participarea statului în procent de 80% şi a firmelor de construcţii cu 20%”, a informat premierul.

Cristian Erbaşu, preşedintele FPSC, a declarat recent pentru revista Capital faptul că amânarea investiţiilor în infrastructură a făcut ca necesarul de muncitori estimat de patronat la 200.000 de persoane să nu fie atât de mare.

„Lipsa a fost de circa 50.000 de oameni, pe fondul proiectelor imobiliare private. În momentul în care vor porni investiţiile în infrastructură, deficitul va creşte la 200.000 de muncitori. Cu atât mai mult cu cât exodul forţei de muncă din România continuă. Cu cât se amână proiectele de infrastructură, cu atât vom avea un număr mai mic de muncitori. Ei pleacă repede, iar formarea lor durează mult mai mult“, a declarat Erbaşu.