O nouă meserie acum și în România. Poți deveni arbolog sau specialist în îngrijirea și conservarea arborilor și să ajuți la protejarea mediului și asigurarea siguranței publice.
O nouă meserie bine plătită apare și în România
Un examen pentru noua meserie a fost organizat în Arad. Vorbim despre examenul pentru obținerea atestatului de arbolog. Comisia de jurizare a fost alcătuită din specialiști din state precum Anglia, Germania și Austria, iar printre probe au fost cățăratul pe copaci înalți sau depistarea arborilor bolnavi.
Atestatul de arbolog are recunoaștere internațională, oferind astfel profesioniștilor oportunitatea de a practica meseria în diverse colțuri ale lumii, arboriștii au oportunitatea de a lucra atât în zone urbane, cât și în spații naturale protejate, contribuind la îngrijirea și mediu. Pentru toaletarea unui copac înalt, un arborist poate primi în jur de 1.000 de lei.
Atestatul de arbolog este valabil internațional
Doar opt concurenți din întreaga țară s-au prezentat pentru a obține atestatul de arborist, într-un concurs organizat pentru prima dată în România. Dintre aceștia, doar doi au avut curajul să se cațere pe arborii de zeci de metri înălțime, demonstrându-și abilitățile și stăpânirea tehnicilor de escaladă necesare pentru această meserie riscantă.
„În Germania avem peste 50.000 de arborişti. În România organizăm primul concurs de acest tip”, a precizat unul din membrii juriului.
Specialiștii din cadrul juriului au adus cu ei expertiză deosebită în dendrologie și în îngrijirea arborilor, asigurând astfel un proces de evaluare riguros și imparțial. Deși numărul participanților la examen este mic, aceștia au potențialul de a deveni specialiști în domeniu.
Meseria de arbolog are un rol important pentru menținerea unui mediu sănătos și a siguranței publice. Arboriștii nu doar că taie sau plantează copaci, ci se ocupă de diagnosticarea stării de sănătate a acestora, de tratamente împotriva bolilor sau dăunătorilor și de stabilizarea arborilor împotriva condițiilor meteo extreme
„Este o profesie căutată și bine plătită, dar expunerea la accidente este reală. Peste 90% dintre incidente sunt cauzate de erori umane,” a explicat un organizator al examenului pentru Antena 3.
Examene periodice pentru a face față noilor provocări
După obținerea atestatului, arboriștii vor fi obligați să participe la examene suplimentare din trei în trei ani pentru asigurarea faptului că aceștia sunt la curent cu apariția noilor boli și bacterii care pot afecta arborii.
Această inițiativă reprezintă un pas important în recunoașterea profesiei de arbolog în România, evidențiind necesitatea formării în acest domeniu riscant și plin de provocări.