Star Taxi a lansat astăzi două servicii unice în ţara noastră: comanda rapidă prin SMS, la 1730, şi dispecerul automat, cu număr unic naţional, *9595. Serviciile sunt valabile în Bucureşti, Timişoara, Braşov, Cluj şi Constanţa.
Pentru prima dată în România, îţi poţi comanda taxiul direct prin SMS. Utilizatorii trimit un SMS la numărul 1730 (tarif normal în reţelele mobile) care trebuie să conţina oraşul şi adresa la care se solicită un taxi. În doar câteva secunde, primesc o confirmare referitoare la numele şoferului, indicativul maşinii, timpul de sosire şi numărul de telefon al şoferului care preia comanda. De asemenea, pentru ca această comandă să fie validă, clientul trebuie să raspundă cu un SMS de confirmare cu textul :”DA”. Clientul este anunţat printr-un mesaj text atunci când şoferul a ajuns. Simplu şi rapid, serviciul este dezvoltat împreună cu Simplus.
“După cum se ştie, Simplus a lansat în 2012 aplicaţia Transport Urban dedicată transportului în comun şi continuă să facă investiţii în acest domeniu. Pentru crearea şi implementarea acestei noi aplicaţii compania SimPlus a investit 50.000 euro şi ne aşteptăm să fie bine primită de cei care aleg taxiul ca şi mijloc de transport,” declară Dan Boabeş, CEO SimPlus.
Cel de-al doilea serviciu Star Taxi lansat astăzi vizează un numar unic de dispecerat, la nivel naţional, *9595. Dispeceratul naţional, serviciu unic în România, beneficiază, în plus, de suport tehnic special, permiţând preluarea rapidă a comenzilor şi plasarea lor automată în sistem. Interacţiunea cu factorul uman va dura doar câteva secunde, exclusiv pentru introducerea datelor comenzii în sistem, urmând ca răspunsul cu numele şoferului, indicativul maşinii şi timpul de sosire să fie furnizat automat, de către un robot. Imediat după acceptarea comenzi clientul primeşte prin SMS toate detaliile despre şofer, timp de sosire, maşină. Astfel, discuţiile cu dispeceratul dispar, la fel ca şi aşteptarea neplăcută la telefon şi zgomotul de fundal, des întâlnite în cazul apelării unui dispecerat clasic. Clientul este anunţat printr-un mesaj text atunci şoferul a ajuns, ştiind exact când să meargă la maşină.
Recent, Star Taxi a lansat o opţiune care permite plata cu cardul direct din aplicaţie, sigur şi rapid, în doar câţiva paşi. Soluţia de plată este oferită de PayU, principalul integrator de plăţi online.