Premieră în România. Milionari de top 300 Capital se unesc pentru a salva de la faliment companiile altora

Prima platformă de investiții dedicată salvării de la faliment a antreprenorilor care traversează perioade grele a ajuns deja să administreze 13,5 milioane de euro, triplu față de suma inițială și să aibă în portofoliu 15 companii în care a investit.

Gândită de CITR Group, unul dintre cei mai mari jucători de pe piața insolvențelor, platforma ROCA are mai mulți investitori, parte din ei oameni de afaceri cunoscuți, prezenți și în top 300 capital. Primii doi investitori au fost Dan Șucu, de la Mobexpert, care și-a dublat recent participația și frații Pavăl, acționarii majoritari ai Dedeman.

În urmă cu doar câteva zile, CITR a anunțat că pe platformă au intrat încă șapte investitori, după cum scrie start-up.ro:

 

·         Theodora Popa – vice-președinta grupului Transavia și a Theodora Golf Club;

·         Adolf Bâclea fondatorul companiei Cosena – specializată în transport maritim și activități portuare;

·         Vetimex Capital S.R.L., companie deținută de familia Korponay, fondatorii distribuitorului de produse veterinare Maravet SA, care s-au asociat în urma cu doi ani cu gigantul farmaceutic Henry Schein US;

·         Cristian Ludovic Pop, fondatorul lantului de magazine pet shop Animax, care a făcut exit în 2018 către un fond britanic;

·         Next Capital Solutions S.R.L., o companie de servicii financiare destinate IMM-urilor, membra a grupului EOS.

Lor li se adaugă Andrei Cionca,managing partner și fondator al CITR, care a intrat și în nume propriu pe platformă.

ROCA este o platformă prin care strânge bani de la finanțatori privați și alte entități cu scopul de a-i investi în companii românești care au probleme în finanțarea operațiunilor.