Așadar, țara noastră ar putea avea o cale ferată de mare viteză. Conform unui proiect, aceasta va permite trenurilor să circule cu peste 200 km/h și va face legătura între mai multe orașe importante din România. Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) subliniază că primul pas a fost deja făcut.
România ar putea avea o cale ferată de mare viteză
Proiect a fost dezbătut în luna iulie, când premierul Marcel Marcel Ciolacu a avut o întâlnire cu omologul din Ungaria, Viktor Orban. Cei doi au vorbit la momentul respectiv despre acest proiect important, care ar conecta București și Budapesta.
Specialiștii de la Ministerul Transporturilor și Infrastructurii au realizat deja o analiză.
„Pentru realizarea concretă a liniei de mare viteză Budapesta-Bucureşti, în Programul Investiţional pentru dezvoltarea infrastructurii de transport pentru perioada 2021-2030 este propusă realizarea unui Studiu de fezabilitate pentru construcția unei căi ferate de mare viteză pe axa est-vest care să se suprapună cât mai puţin cu investițiile feroviare realizate sau în curs de realizare”, a transmis Ministerul Transporturilor.
Proiectul respectiv este prevăzut în documentul strategic de programare a investiţiilor în infrastructură, respectiv Master Planul General de Transport.
În urma vizitei lui Orban la București, deputatul PNL Radu Moisin a cerut mai multe detalii.
Trenurile ar urma să circule cu viteză sporită, de peste 200 km/h
Proiectul arată și că trenurile ar urma să circule cu viteză sporită, de 200 km/h, 250 km/h, 300 km/h, peste 300 km/h.
Totuși, sunt necesare mai întâi studii de teren. Acestea vor arată dacă este permisă viteza respectivă de operare.
Calea ferată va avea o lungime de circa 590 de km
Potrivit proiectului, calea ferată de mare viteză din România va avea o lungime de circa 590 de km. Aceasta va face legătura între următoarele orașe:
- Bucureşti – Pitești – Curtea de Argeş – Sibiu – Mediaş – (Târgu Mures) – Cluj-Napoca – Zalău – Oradea – Episcopia Bihor.
Calea ferată ar urma să aibă secțiuni modernizate. Pe acestea, trenurile se vor deplasa cu circa 160 km/h în traversări montane și culoare existente. Pe secțiunile noi, trenurile vor putea circula cu peste 200 km/h, potrivit proiectului.
Costul aproximativ al investiției este de 17 miliarde de euro
Costul aproximativ al investiției este de 17 miliarde de euro. Studiul de fezabilitate va costa aproximativ 120 milioane euro, respectiv 142 milioane euro cu TVA, dacă propunerea va fi aprobată.
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii au subliniat că este prematur în momentul de față să ofere o dată în care proiectul ar putea fi gata. Este vorba despre un proiect complicat și există mai mulți factori care pot influența mersul lucrurilor, precum identificarea şi obținerea finanţării, termenii de licitaţie și nu numai.
„În acest moment este prematur de estimat o dată concretă la care vor fi finalizate lucrările pentru linia de cale ferată de mare viteză Bucureşti Budapesta, aceasta depinzând de identificarea şi obținerea finanţării, de rezultatul Studiului de Fezabilitate, de termenii de licitaţie şi contractare etc”, a transmis Ministerul.