Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ), prin președintele instituției, judecatoarea Livia Stanciu a depus săptămâna aceasta la Curtea de Apel București, cererea de suspendare a hotărârii Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), prin care a fost adoptat ghidul care modifică procedura de promovare a judecătorilor la instanța supremă.
ÎCCJ a precizat în cerere că CSM nu are competența dată prin lege pentru a face această modificare.
Reprezentanții ÎCCJ au acuzat CSM că este responsabil de neocuparea posturilor vacante la Secția Penală și blocarea activității instanței, deoarece a respins toate candidaturile pe motiv ca acestea nu respectau prevederile ghidului.
În replică, purtătorul de cuvânt al CSM, Monica Prejmereanu, a declarat că instituția pe care o reprezintă așteaptă soluția Curții de Apel.
Primul termen de judecată este pe 4 aprilie 2011.