Premieră istorică a NASA pe Marte! Primul zbor al unui vehicul motorizat pe o altă planetă (VIDEO)

planeta marte

SURSA FOTO: Dreamstime

NASA a anunţat, luni, că a realizat o premieră istorică. Este vorba despre primul vehicul motorizat, unu mini-elicopter, care a efectuat un zbor pe o altă planetă.

Reuşită istorică în cadrul misiunii NASA de pe Marte! Luni, 19 aprilie, mini-elicopterul Ingenuity al NASA a reuşit să se ridice câţiva metri de la sol. Aparatul de zbor a fost dus pe Marte de roverul Perseverance, iar zborul scurt a reprezentat o premieră istorică.

Micul aparat de zbor s-a ridicat 3 metri de la sol, iar totul a fost imortalizat de roverul Perseverance

Ingenuity este primul vehicul motorizat care a zburat pe o altă planetă. NASA trebuia să îl testeze în urmă cu o săptămână, însă din cauza unor probleme tehnice a decis amânarea zborului.

Ingenuity a ajuns pe Marte în roverul Perseverance, care a amartizat în luna februarie. Micul aparat de zbor cântăreşte 1,8 kilograme.

Luni, în jurul orei 13:30 (ora României), Ingenuity s-a ridicat 3 metri de la sol, înregistrând astfel o premieră istorică. NASA a recunoscut că se temea că testul nu va fi unul reuşit.

O imagine a fost captată şi transmisă de rover la scurt timp după reuşită. Perseverance a suprins desprinderea mini-elicopterului şi revenirea lui pe sol.

Acesta a fost primul zbor controlat pe Marte realizat de NASA. Datele vor fi transmise pe Pământ în câteva ore.

Coborârea spectaculoasă a roverului Perseverance pe Marte

Pe 22 februarie, NASA publica o înregistrare video spectaculoasă ce prezenta coborârea roverului Perseverance pe Marte, prima de acest tip din lume, după sosirea pe “Planeta Roşie” a acestei misiuni spaţiale, concepută pentru a detecta eventualele urme ale unor forme de viaţă microbiană.

Videoclipul dezvăluie imaginile filmate de mai multe camere amplasate în diverse zone ale modulului de asolizare, după intrarea lui în atmosfera marţiană: una arată deschiderea paraşutei supersonice, o alta, situată sub rover, prezintă scoarţa marţiană ce pare că se apropie cu rapiditate, iar alte două au surprins momentul în care roverul american, suspendat cu trei cabluri, a fost depus pe sol.

Niciun sunet nu a putut fi înregistrat în timpul acelei coborâri vertiginoase, au precizat specialiştii, însă ulterior NASA a difuzat un sunet de pe Marte înregistrat de un microfon.

În acel fragment audio, poate fi auzit un sunet strident produs de rover, dar şi vântul marţian. “Da, tocmai aţi auzit o rafală de vânt de la suprafaţa lui Marte, captată de microfon şi trimisă pe Terra”, a declarat Dave Gruel, coordonatorul acestor echipamente din cadrul misiunii lansate de NASA. Este vorba despre “primele sunete înregistrate la suprafaţa lui Marte”, a adăugat el.

Sursa foto: Dreamstime