Inginerii au efectuat ceea ce se numește o aprindere statică, acționând simultan 31 din cele 33 de motoare de la baza vehiculului. Trebuie menționat că aprinderea a durat doar câteva secunde, iar totul a fost fixat pentru a împiedica orice mișcare.
Starship va deveni cel mai puternic sistem de rachete operaționale din istorie atunci când va efectua zborul inaugural. Acest lucru ar putea avea loc în următoarele săptămâni, presupunând că SpaceX este mulțumită de rezultatul testului de joi, notează BBC.
Elon Musk spune că racheta ar fi fost în stare să ajungă pe orbită
Aprinerea a avut loc la instalația de cercetare și dezvoltare a SpaceX din Boca Chica, la granița dintre Texas și Mexic.
Pe Twitter, Elon Musk a declarat că echipa a oprit un motor înainte de test și că un alt motor s-a oprit singur, rămânând cu 31 de motoare pornite în total.
În schimb, acesta a ținut să sublinieze că au fost „suficiente motoare pentru a ajunge pe orbită”.
Chiar dacă nu a fost vorba de întregul contingent de motoare, este notabil numărul de motoare care au funcționat în grupat.
Cea mai apropiată paralelă este racheta N1 pe care sovieticii au dezvoltat-o la sfârșitul anilor 1960 pentru a duce cosmonauții pe Lună.
Aceasta avea 30 de motoare dispuse în două inele. Dar N1 a eșuat în toate cele patru zboruri și proiectul a fost anulat.
Boosterul Super Heavy al SpaceX, cu toate cele 33 de motoare moderne, ar trebui să producă cu aproximativ 70% mai multă forță de propulsie de pe rampa de lansare decât N1, potrivit sursei menționate.
Noua mega-rachetă a Nasa este eclipsată de capacitatea Starship
Chiar și noua mega-rachetă a agenției spațiale americane Nasa, Space Launch System (SLS), care a zburat pentru prima dată în noiembrie, este eclipsată de capacitatea Starship.
În acest context, Musk are mari speranțe pentru vehicul. Antreprenorul vrea să îl folosească pentru a trimite sateliți și oameni pe orbita Pământului și dincolo de aceasta.
Nasa a contractat deja SpaceX pentru a dezvolta o versiune care poate juca un rol în programul său Artemis, pentru a aduce din nou astronauți pe Lună.
Musk se concentrează asupra planetei Marte, având de mult timp ambiția de a ajunge pe Planeta Roșie pentru a stabili așezări și a face din oameni „o specie multiplanetară”.
El a vorbit despre călătorii de la un punct la altul, care să ducă pasagerii dintr-o parte a planetei în cealaltă în timp rapid. Dacă Starship va funcționa, va fi o adevărată schimbare, nu doar datorită masei pe care o va putea ridica în spațiu.
Conceptul este conceput pentru a fi complet reutilizabil, componentele urmând să se întoarcă pe Pământ pentru a zbura, de nenumărate ori.
Acest lucru înseamnă că ar putea funcționa la fel ca un avion de pasageri. Economiile de costuri pe termen lung în comparație cu rachetele convenționale, care se folosesc o singură dată, ar fi imense.
Amintim că Elon Musk a vorbit despre un test pe orbită a sistemului Starship complet la sfârșitul lunii februarie sau în martie.