Premieră pentru cercetarea medicală din România! X-Ray Productivity luptă împotriva inamicului invizibil al productivității

RestartiX

RestartiX

RestartiX vine în sprijinul liderilor din companiile private și de stat care își propun să îmbunătățească productivitatea angajaților. Societățile interesate sunt invitate să participe fizic sau online, pe data de 2 Noiembrie, la primul simpozion organizat vreodată în România dedicat combaterii sindromului de Prezenteism.

Experți în psihologie organizațională, comunicare , HR și lideri din domeniul medical vor explica în cadrul evenimentului X-Ray Productivity, organizat de Compania RestartiXcum să îmbunătățești productivitatea organizațională fără creșteri de buget,iar cei prezenți vor afla cum să combată eficiența și randamentul scăzut nedeclarat al propriilor angajați.

Evenimentul se bucură de sprijinul Academiei Române prin Institutul de Cercetare a Calității Vieții, Learning Network, Psychologies dar și de sprijinul a multipli parteneri din mediu Corporate.

Înregistrarea la eveniment este gratuită iar temele abordate și lista speakerilor este disponibilă pe site-ul evenimentului https://x-ray.ro .

Un studiu unic

Organizatorii oferă celor prezenți posibilitatea de a se implica în cel mai amplu studiu din România de observare a relației între poziția așezat, productivitate, stres și reziliență, fiecare companie primind ulterior un raport personalizat cu interpretarea datelor dar și consultanță de specialitate fără să se perceapă costuri.

Evenimentul are ca public țintă persoane cu funcții de conducere din domeniul HR și GM.

La eveniment sunt așteptați ca invitați speciali, Sorin Cace Director Adjunct ICCV,  Președintele FOTR  Augustin Hagiu, Președintele Asociației Medicilor Stomatologi din București – Dr. Dan Caminescu dar și reprezentanți ai presei.

Fondatorii RestartiX

Inițiatorii companiei RestartiX  sunt Alexandu Ilie, confondatorul platformei RestartiX, expert în recuperare medicală prin fizioterapie, la care se adaugă Radu Predoiu cu titlul de doctor în psihologie și expert în analiza statistică și conferețiar la catedra Metodologia Cercetării Științifice din cadrul UNEFS București.

Lista este completată de Alexandru Pîndaru-medic specialist în recuperare medicală și nu în ultimul rând Prof. PhD. Habil. Germina Alina Cosma – directorul Departamentului Teoria şi Metodica Activităților Motrice din cadrul Universităţii din Craiova.

Experții amintiți anterior s-au angajat într-o cercetare științifică care relevă faptul că perioadele îndelungate în poziția ”așezat pe scaun” poate duce la apariția unor boli cardiovasculare, a unor discfuncții de circulație periferică precum și apariția durerilor musculo-scheletale. Cercetarea a avut un eșantion de 10.000 de angajați, din diferite domenii în care activitatea se desfășoară în poziția așezat

„Am creat o formă de evaluare prin care dorim să analizăm relaţia între poziţia aşezat şi productivitatea unui angajat. Avem toate motivele să credem că această legătură există, însă nu ştim exact cât de mult afectează productivitatea, statul pe scaun.

Subiectul este unul extrem de important, deoarece un impact între 5 și 20% asupra productivităţii angajaţilor la o companie cu o mie de angajaţi, poate reprezenta pierderi de milioane sau chiar zeci de milioane de euro, anual”, a declarat Alexandru Ilie, inițiatorul cercetării.