Abonaţii la internet prin fibră optică, clienţi rezidenţiali ai RCS & RDS, pot testa noul protocol de conectare la internet, Internet Protocol versiunea 6 (IPv6), pe care compania îl are în curs de implementare.
IPv6 poate fi testat prin înscriere în "Contul Meu Digi" de pe website-ul companiei, oraşele care intră în prima etapă a testării fiind: Bucureşti, Cluj-Napoca, Constanţa, Timişoara, Iaşi, Sibiu, Craiova, Târgu Mureş, Galaţi, Bacău, Brăila, Piteşti, Râmnicu-Vâlcea, Târgu-Jiu, Cernavodă, Medgidia, Eforie Nord, Năvodari, Murfatlar.
RCS & RDS este prima companie de telecomunicaţii din România şi din regiune care pune la dispoziţia clienţilor săi protocoalele IPv4 şi IPv6 (stiva duală nativă) pentru conexiunea la internet.
IPv6 măreşte enorm spaţiul de adrese de internet valabil pentru vechiul protocol IPv4, de la 2 la puterea 32 la 2 la puterea 128 şi asigură companiei posibilitatea de a multiplica numărul de clienţi existenţi în reţea. Pe lângă spaţiul mult mai mare pentru adrese, acest protocol mai are şi următoarele avantaje: gestionare simplificată a adreselor, autoconfigurarea uşoară a acestora, rutare optimizată, o mai bună securizare a datelor transmise.
IPv6 permite ca orice echipament care se poate conecta la internet (imprimantă, smart phone, tabletă, smart TV, home theater PC, frigider, cameră de supraveghere, NAS – Network Attached Storage, etc.) să aibă o adresă publică şi nu privată, ca până acum. Protocolul permite astfel configurarea adresei de internet printr-un mecanism mult simplificat şi oferă oricărui utilizator posibilitatea de a seta cu uşurinţă accesul la internet pentru echipamentele folosite.
Una dintre promisiunile IPv6 este că numarul aproape infinit de adrese şi renumerotarea facilă vor face ca NAT (Network Address Translation) să devină inutil. Se vor putea construi astfel noi aplicaţii fară soluţii greoaie sau erori aleatorii, apărute acum în IPv4 în contextul utilizarii NAT.
„Implementarea IPv6 este un proiect de anvergură, care se înscrie în strategia RCS & RDS axată pe investiţii permanente în tehnologia modernă. Investim continuu în cele mai recente sau inovatoare soluţii, pentru că ne gândim la viitorul clienţilor noştri, la modalitatea de utilizare a serviciilor noastre pe termen lung. Clienţii RCS & RDS nu vor resimţi niciun disconfort la terminarea adreselor IPv4, în acel moment vom utiliza deja adrese IPv6.”, declară Silviu Georgescu, Technical Manager RCS & RDS.
Din luna noiembrie a acestui an, testarea IPv6 va fi disponibilă şi pentru clienţii business ai RCS & RDS iar până la sfârşitul anului 2011, compania va extinde programul de testare la nivel naţional, în întreaga reţea.