Mai multe societăţi de asigurare de top din România vor demara o acţiune de lobby pentru modificarea legii privind asigurarea de răspundere civilă auto în aşa fel încât răspunderea pe poliţa RCA să treacă de la automobil(aşa cum este în prezent) la şofer.
“Împreună cu mai mulţi asigurători mari vom iniţia un proiect pentru modificare legii RCA.Vom face lobby pentru a trece răspunderea pe şofer. Este nevoie de o schimbare a legii, o normă a supraveghetorului pieţei nu este suficientă”, a declarat, pentru Capital, Iulius Alin Bucşa, preşedintele directoratului Astra Asigurări.
O astfel de modificare ar duce, în primul rând, la o lărgire a bazei de potenţiali clienţi pentru poliţa RCA în condiţiile în care, în România sunt înmatriculate aproximativ 4,8 milioane de autoturisme însă numărul carnetelor de conducere valabile depăşeşte 6 milioane dar ar rezolva parţial şi problema românilor care lucrează peste graniţă(Italia în principal) şi care provoacă acolo accidente conducând maşini asigurate în România.
Potrivit şefului Astra, alături de daunele acordate de judecători pentru vătămări corporale şi decese, plăţile pentru accidentele provocate de românii rezidenţi în alte ţări au înregistrat o creştere explozivă în ultima perioadă. Din perspectiva asiguraţilor o astfel de modificare ar putea conduce la o creştere a costurilor întrucât, dacă într-o familie, de exemplu, sunt doi şoferi pe o singură maşină, o singură poliţă RCA nu ar mai fi suficientă.