Premierul Emil Boc a solicitat astăzi, în cadrul unui discurs televizat, deschiderea lucrărilor realizate din investiţii de la bugetul de stat.
Boc a declarat că trebuie pompaţi bani în economie cu orice preţ şi, din acest motiv, trebuie să fie demarate toate lucrările cu finanţare bugetară. El a ordonat ca toate lucrările programate pentur acest an să fie demarate cât mai rapid posibil. „Chiar dacă trebuiau începute în trimestrul al patrulea, să fie începute în trimestrul al treilea. Mesajul meu adresat ordonatorilor de credite, administraţiei, este acela de a deschide finanţările tuturor obiectivelor finanţate de la buget”.
De asemeneam premierul a rugat administraţiile publice locale să dea drumul la finanţări pentru a demara toate proiectele pe care le au în plan.
Premierul nu a precizat dacă această declaraţie televizată va lua forma unei adrese oficiale scrise către organele abilitate.