Potrivit acesteia, noul secretar general al ANOFM va fi ordonator de credite.
Conform deciziei premierului, publicată miercuri în Monitorul Oficial, inspectorul guvernamental Iulia Cârcei trece în funcţia de secretar general al ANOFM tot cu caracter temporar.
Premierul Emil Boc l-a demis duminică pe Silviu Bian din funcţia de preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă.
Bian a fost arestat preventiv pentru 29 de zile, sub acuzaţia că a primit mită de la subalterni.
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie l-au reţinut duminică pe preşedintele ANOFM, Silviu Bian, sub acuzaţia că a primit suma de 22.000 euro şi 19.000 lei de la funcţionarii structurilor judeţene ale ANOFM.
"Banii au fost pretinşi de către inculpatul Bian Silviu pentru ca, în calitate de ordonator principal de credite, să vireze 25% din costul proiectelor finanţate din fonduri ale Uniunii Europene şi destinate dezvoltării resurselor umane, reprezentând cofinanţarea acestora din fonduri proprii, în vederea bunei derulări a activităţii în cadrul proiectelor. De asemenea, această sumă, primită cu titlu de mită printr-un intermediar, reprezintă o parte din salariile funcţionarilor respectivi pe luna august 2011", a informat DNA.
Potrivit anchetatorilor, în mod similar, pe data de 15 octombrie 2011, Silviu Bian a primit de la aceiaşi funcţionari, prin intermediar, suma de 82.000 lei, reprezentând o parte din retribuţiile aferente lunii septembrie 2011. Cu această ocazie, procurorii au procedat la constatarea infracţiunii flagrante.
Sursa: Agerpres